creier dex - definiţie, sinonime, conjugare
CRÉIER, creieri, s.m. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la animale, organ al gândirii şi al conştiinţei la om, situat în cutia craniană şi compus din trunchiul cerebral, creierul mic şi emisferele cerebrale. ♢ Creierul mic = parte a creierului situată in regiunea posterioară şi inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară şi superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligenţă, judecată. ♦ Element care organizează şi conduce o acţiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munţilor = locurile cele mai înalte şi mai greu accesibile ale munţilor. [Var.: (înv.) críer s.m.] – Lat. c(e)rebellum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CRÉIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om şi la animale, aflat în cutia craniană; encefal. ♢ ~ul mare parte a creie-rului care se află în regiunea anterioară şi superioară a craniului. ~ul mic parte a creierului care se află în regiunea posterioară şi inferioară a craniului; cerebel. A-şi zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-şi trage (sau a-i trage cuiva) un glonte în cap. 2) Facultatea de a gândi; minte; judecată; raţiune; intelect. 3) fig. Forţă organizatorică şi conducătoare a unei acţiuni. 4): ~ii (sau ~ul) munţilor locurile centrale, înalte şi greu accesibile ale munţilor. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

créier (-ri), s.m. – 1. Organul gîndirii şi al conştiinţei la om, situat în cutia craniană. – 2. Minte, judecată. – 3. Cap, căpetenie, şef. – 4. Butuc de roată. – 5. Zonă interioară şi puţin accesibilă a unei regiuni muntoase. – Mr. criél, críer, megl. criél. Lat. cerĕbrum, prin intermediul unei reduceri *crebrum (Candrea, Rom., XXXI, 306; Candrea, Éléments, XVI; REW 1827; Philippide, II, 636; Pascu, Lat., 275; DAR); sau lat. c(e)rĕbĕllum (Puşcariu, 413; Candrea-Dens., 406; Weigand, Wlacho-Meglen, 8). Ambele soluţii par posibile, dar prezintă dificultăţi fonetice; s-a încercat de aceea odinioară să se explice prin Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 274 sau prin alb. krielj (Barič, Albanorum. St., I, 81). Pentru valoarea lui c oclusiv înainte de un e primitiv, cf. cearcăn. Graur, BL, III, 50, crede că ee (› eie) a rezultat dintr-o brisure între doi r, ca în greier sau prooroc; însă nu s-a demonstratee nu este etimologic. Cuvîntul este de uz general (ALR, I, 13); sensul 5 are aspectul unei etimologii populare fără să se poate indica punctul de provenienţă. – Der. creeruş, s.m. (cerebel); descreerat, adj. (nebun, smintit).
(Dicţionarul etimologic român)

a avea muşchi / pitici pe creier expr. (adol.) a fi nebun (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

créier (persoană, element conducător) s. n., pl. créiere
(Dicţionar ortografic al limbii române)

créier (anat.) s. m., pl. créieri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CRÉIER s. (ANAT.) 1. (impr.) encefal. 2. creierul mic v. cerebel.
(Dicţionar de sinonime)

CRÉIER s. v. butuc, deşteptăciune, intelect, inteligenţă, judecată, minte, pricepere, raţiune, spirit.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: cr cre crei creie

Cuvinte se termină cu literele: er ier eier reier