croncănire dex - definiţie, sinonime, conjugare
CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural şi nedesluşit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CRONCĂNÍRE, croncăniri, s.f. Acţiunea de a croncăni şi rezultatul ei; croncănit. [Var.: croncăíre s.f.] – V. croncăni.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CRONCĂN//Í ~ésc intranz. 1) (despre ciori, corbi etc.) A scoate sunete aspre şi guturale, caracteristice speciei; a face „cronc-cronc”. 2) fig. (despre persoane) A vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil şi nedes-luşit. /cronc + suf. ~ăni
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

croncăní vb., ind. prez. 3 sg. croncănéşte, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. croncăneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

croncăníre s. f., g.-d. art. croncănírii; pl. croncăníri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

croncăní, croncănésc, vb. IV (reg.) 1. a umbla degeaba, a hoinări. 2. a striga. 3. a geme.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
CRONCĂNÍRE s. v. croncănit.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: cr cro cron cronc cronca

Cuvinte se termină cu literele: re ire nire anire canire