ctitori dex - definiţie, sinonime, conjugare
CTÍTOR, -Ă, ctitori, -e, s.m. şi f. Persoană care suportă în total sau în parte cheltuielile pentru ridicarea şi înzestrarea unei biserici sau a unei mănăstiri; p. ext. fondator al unei instituţii, asociaţii etc. – Din. sl. ktitorŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CTITORÍ, ctitoresc, vb. IV. Tranz. A întemeia, a funda o biserică, o mănăstire; p. ext. a pune bazele unei instituţii, unei asociaţii etc. – Din ctitor.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CTÍTOR ~i m. 1) Persoană care suportă cheltuielile pentru ridicarea unui locaş sfânt. 2) fig. Fondator al unei instituţii, asociaţii. /<sl. ktitoru
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CTITOR//Í ~ésc tranz. 1) (biserici, mănăstiri) A întemeia suportând cheltuielile; a fonda fiind ctitor. 2) fig. (instituţii, aşezăminte etc.) A face să ia fiinţă; a întemeia; a înfiinţa; a fonda. /Din ctitor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ctítor (ctítori), s.m. – Fondator, persoană care construieşte şi înzestrează o biserică. – 2. Fondator, organizator. – 3. (Trans. şi Munt.) Econom, curator al unei biserici. – 4. (Trans., înv.) Tutore. Gr. ϰτίτωρ, în parte prin intermediul sl. ktitorĭ, cf. Vasmer, Gr., 65 şi 85. – Der. ctitoră, s.f. (fondatoare); ctitori, vb. (a funda); ctitorie, s.f. (fondare); ctitoricesc, adj. (de fondare); ctitornicie, s.f. (fundaţie; pisanie).
(Dicţionarul etimologic român)

ctítor s. m., pl. ctítori
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ctitorí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ctitorésc, imperf. 3 sg. ctitoreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ctitoreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CTÍTOR s. v. fondator.
(Dicţionar de sinonime)

CTITORÍ vb. v. înfiinţa.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ct cti ctit ctito ctitor

Cuvinte se termină cu literele: ri ori tori itori titori