cucă dex - definiţie, sinonime, conjugare

cucă

[Sinonime]
CÚCĂ1, cuci, s.f. Căciulă înaltă, uneori împodobită cu pene (de struţ), pe care o purtau căpeteniile turceşti şi domnitorii români în timpul ceremoniilor. – Din tc. kuka.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÚCĂ2, cuci, s.f. (Rar) Femela cucului (1). – Cuc + suf. .
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÚCĂ3, cuci, s.f. (Reg.) Deal înalt şi izolat; vârf de deal. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÚ//CĂ ~ci f. rar Femela cucului. /Din cuc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cúcă (cúci), s.f. – 1. Cîrlig. – 2. Năvod pătrat. Bg., sb. kuka (DAR). Cuvînt care circulă în bazinul Dunării.
(Dicţionarul etimologic român)

cúcă (cúci), s.f. – Horn de cămin. Bg. kuk (DAR). Trebuie să fie cuvînt identic cu cuc, s.n. (extremitatea inferioară a burlanului şi a conductelor în general), cf. Cihac, II, 85; şi cu cuc, s.m. (mască, paiaţă care colindă casele în timpul sărbătorilor de Carnaval).
(Dicţionarul etimologic român)

cúcă (cúci), s.f. – 1. Vechi chipiu militar turcesc, cu panaş din pene de struţ, propriu ofiţerilor superiori. – 2. Bonetă de catifea cu pene de struţ, pe care sultanul obişnuia s-o dăruiască domnitorilor Munteniei şi Moldovei, cînd îi investea. Tc. (per.) kuka (Şeineanu, II, 147; Lokotsch 1229).
(Dicţionarul etimologic român)

cúcă (cúci), s.f. – Culme izolată şi golaşă, stîncă. Probabil cuvînt identic cu ciucă, ce are acelaşi sens; pentru alterarea fonetismului, cf. ciocancocean, ciocîrlăcocîrlă, etc. Ar putea fi şi formaţie regresivă, plecînd de la cucui 2, sau cel puţin formă influenţată de acest ultim cuvînt. Este puţin probabilă der. directă din lat. cucullus (REW 2359). După Pascu, Beiträge, 9, din bg. kuka. Pentru DAR, ar putea fi cucă „femela cucului”, datorită izolării şi singurătăţii ei, ipoteză destul de ciudată, Iordan, BF, VI, 184-7, admite identitatea cu ciucă, dar preferă să plece de la lat. *cucca.
(Dicţionarul etimologic român)

cúcă (femela cucului, căciulă, deal) s. f., g.-d. art. cúcii; pl. cuci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cúcă1, cúci, s.f. (reg.) 1. măciucă cu cârlig cu care se loveşte în cap morunul prins la cârlige. 2. instrument de pescuit alcătuit dintr-o plasă pe două inele puse cruciş; capcană, gaie, năpastă. 3. (reg.) o parte a războiului de ţesut.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

cúcă2, cúci, s.f. (reg.) coşul colector la casele ţărăneşti; deschizătură în acoperiş prin care iese fumul.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

cúcă3, cúci, s.f. (înv.) 1. căciulă înaltă, uneori împodobită cu pene de struţ, pe care o purtau căpeteniile turceşti şi domnitorii români în timpul ceremoniilor. 2. autoritate supremă, stăpânire domnească.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

cúcă4, cúci, s.f. (reg.) loc ridicat, deal înalt şi izolat, vârf de deal; colină, bâtcă, bobâlnău, bubă, bulz, cioacă, cobză, curcubetă, dâlmă, dâmb, geană, gâlmă, glănui, glomilă, gomârdoi, grui, holm, hulă, monic, motâlvă, movilă, tâlvă, titvă, ţigmău, tâlfă, ţuţui, guguleu, ţuclău.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
CÚCĂ s. (PESCUIT) (reg.) capcană, gaie, năpastă.
(Dicţionar de sinonime)

CÚCĂ s. v. năpastă, prostovol.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: cu cuc

Cuvinte se termină cu literele: ca uca