culme dex - definiţie, sinonime, conjugare
CULM, -Ă, culmi, -e, s.n., adj. (Geol.) 1. S.n. Carboniferul inferior din vestul Europei, caracterizat prin depozite de argilă şi de gresie. 2. Adj. Care se referă la culm (1). – Din fr. Culm, germ. Kulm.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÚLME, culmi, s.f. 1. Partea cea mai de sus, prelungită orizontal, a unui munte sau a unui deal; vârf, culmiş. ♦ Punctul cel mai înalt în drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; apogeu. ♦ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta întrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prăjină lungă în casele ţărăneşti, fixată orizontal de grinzi, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÚLM//E ~i f. 1) Partea cea mai înaltă a unui munte sau a unui deal; coamă; creastă; spinare; creştet; vârf; pisc. 2) Punctul cel mai înalt faţă de orizont din drumul parcurs de un astru pe bolta cerească. 3) fig. Punct culminant în evoluţia unui fenomen, a unei situaţii sau a unei acţiuni; apogeu. În ~ea fericirii.(Asta-i) ~ea! ~ea culmilor! asta întrece orice măsură; e nemaipomenit. 4) Băţ lung sprijinit de grinzi într-o casă ţărănească, pe care se atârnă haine. [G.-D. culmii] /<lat. culmen
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cúlme (cúlmi), s.f. – 1. Vîrf, creastă. – 2. Coamă, linie de intersecţie a două versante de acoperiş. – 3. Prăjină orizontală în casele ţărăneşti, de care se atîrnă haine. – 4. Culme, apogeu. – 5. Desăvîrşire, perfecţiune. – 6. Cruce de ramă, la stupi. – 7. Pînză ţesută în casă pentru împodobirea interiorului. – Mr. culme, megl. culmi. Lat. culmen (Diez, I, 133; Puşcariu 437; Candrea-Dens., 431; REW 2376; DAR); probabil prin intermediul unei forme *culmis; cf. alb. kuljm (Meyer 213; Philippide, II, 639), it. (sp.) colmo, fr. comble, sp. cumbre, port. (gal.) cume. – Der. culmiş, s.n. (culme); culminăriţă, s.f. (pînză de casă pentru mobile), care pare să reprezinte un *culminaria (Candrea-Dens., 432; DAR). – Der. neol. culmina, vb., din fr.; culminant, adj.; culminaţie, s.f.
(Dicţionarul etimologic român)

CULM1 s.n. Tulpină alcătuită din articule, goală sau plină cu ţesut spongios; pai. [< lat. culmus].
(Dicţionar de neologisme)

CULM2 s.n. (Geol.) Primul etaj al carboniferului de facies continental. // adj. Care aparţine acestui etaj. [< engl. culm, cf. germ. Kulm].
(Dicţionar de neologisme)

CULM1 s. n. tulpină din articule, goală sau plină, cu ţesut spongios; pai. (< lat. culmus)
(Marele dicţionar de neologisme)

CULM2, -Ă adj., s. n. (din) primul etaj al carboniferului de facies continental. (< engl. culm, germ. Kulm)
(Marele dicţionar de neologisme)

culm adj. m., pl. culmi; f. sg. cúlmă, pl. cúlme
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cúlme s. f., g.-d. art. cúlmii; pl. culmi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CULM s. v. papură.
(Dicţionar de sinonime)

CÚLME s. 1. v. vârf. 2. (GEOGR.) v. creastă. 3. v. coamă. 4. (reg.) rudar, rudă. (De ~ se atârnă unele obiecte, în casele ţărăneşti.)
(Dicţionar de sinonime)

CÚLME s. v. apogeu.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: cu cul culm

Cuvinte se termină cu literele: me lme ulme