cultului dex - definiţie, sinonime, conjugare

cultului

[Sinonime]
CULT1, culte, s.n. 1. Omagiu care se aduce divinităţii prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugăciuni şi prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Sentiment exagerat de admiraţie, de respect, de veneraţie, de adoraţie faţă de cineva sau de ceva. 3. Religie, confesiune. – Din fr. culte, lat. cultus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CULT2, -Ă, culţi, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură şi de cunoştinţe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziţie cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CULT1 ~tă (~ţi, ~te) Care are un înalt nivel de cultură. Om ~. /<lat. cultus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CULT2 ~e n. 1) Formă a conştiinţei sociale în care realitatea este reflectată şi interpretată ca fiind independentă de forţe şi fiinţe supranaturale; confesiune; credinţă; religie. 2) Totalitate a ritualurilor unei religii. 3) fig. Sentiment de admiraţie, de dragoste faţă de cineva sau de ceva. /<lat. cultus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cult (cúltă), adj. – Instruit. Lat. cultus (sec. XIX). – Der. cult, s.n. (omagiu adus prin acte religioase; religie, confesiune); cultiva, vb., din fr. cultiver; sec. XVIII (înainte cultivi(rui), cultiverisi, din germ. kultivieren); cultivabil, adj.; cultivator, s.m.; cultură, s.f., din fr. culture; cultural, adj.; incultură, s.f.; incult, adj., din fr.; necultivat, adj.
(Dicţionarul etimologic român)

CULT, -Ă adj. Cu un nivel înalt de cunoştinţe, de cultură; învăţat, instruit. [< lat. cultus].
(Dicţionar de neologisme)

CULT s.n. 1. Adorare mistică a unor fiinţe reale sau fantastice ori a unor idei abstracte; act religios făcut în cinstea unei divinităţi. ♦ Totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Religie, confesiune. 3. Sentiment de admiraţie, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva. [Pl. -te, -turi. / < fr. culte, cf. lat. cultus].
(Dicţionar de neologisme)

CULT1 s. n. 1. adorare mistică, religioasă a unor obiecte, forţe naturale, fiinţe reale sau fantastice ori a unor abstracţiuni personificate; act religios făcut în cinstea unei divinităţi. ♢ sentiment de veneraţie, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva. o ŭl personalităţii = atitudine de admiraţie sistematică faţă de un conducător politic. 2. totalitatea ritualurilor unei religii. 3. religie, confesiune (2). (< fr. culte, lat. cultus)
(Marele dicţionar de neologisme)

CULT2, -Ă adj. 1. cu un nivel înalt de cunoştinţe, de cultură; învăţat, instruit. 2. (despre manifestări ale oamenilor) de care dă dovadă omul cult (1); livresc. 3. (despre muzică, literatură, poezie) creat de un autor instruit. (< lat. cultus)
(Marele dicţionar de neologisme)

cult adj. m., pl. culţi; f. sg. cúltă, pl. cúlte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cult s. n., pl. cúlte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CULT adj. 1. citit, cultivat, educat, instruit, învăţat, (rar) şcolit, (înv.) pedepsit, politicit, spudaxit, sufletesc. (Tânăr ~.) 2. v. livresc. (Formaţie lexicală ~.)
(Dicţionar de sinonime)

CULT s. 1. (BIS.) confesiune, credinţă, religie, rit, (pop.) lege. (E de ~ ortodox.) 2. v. veneraţie.
(Dicţionar de sinonime)

CULT s. v. crez.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Cult ≠ incult, necult, înapoiat, necioplit, necultivat
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: cu cul cult cultu cultul

Cuvinte se termină cu literele: ui lui ului tului ltului