cumineca dex - definiţie, sinonime, conjugare
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. şi tranz. (În practicile religiei creştine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăşi, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greşeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CUMINECÁ cumínec tranz. (credincioşi, creştini) A supune ritualului de cuminecătură; a împărtăşi; a griji. /<lat. comminicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CUMINECÁ mă cumínec intranz. A primi cuminecătura; a se împărtăşi; a se griji. /<lat. comminicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cuminecá (-c, -át), vb. – 1. A împărtaşi, a griji. – 2. (Înv.) A comunica. – Mr. cumnic, cumnicare, cumînic, megl. cuminic. Lat. communĭcāre prin intermediul unei var. vulg. *commĭnĭcare (Densusianu, Hlr., 188; Puşcariu 441; Candrea-Dens., 435; REW 2090; DAR; Rosetti, I, 61); cf. alb. kungoń (Philippide, II, 637), it. communicare, lomb. skuminiar, genov. kominiga, prov. comengar, fr. communier, sp. comulgar, port. comungar, sl. comŭkati (Cihac, I, 67 şi II, 290, crede că rom. provine din sl., ceea ce nu pare posibil, cf. Vasmer 608). Este dublet al neol. comunica, vb. – Der. cuminecătură, s.f. (împărtăşanie).
(Dicţionarul etimologic român)

cuminecá vb., ind. prez. 1 sg. cumínec, 3 sg. şi pl. cumínecă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CUMINECÁ vb. v. împărtăşi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: cu cum cumi cumin cumine

Cuvinte se termină cu literele: ca eca neca ineca mineca