curățitor

CURĂŢITÓR, -OÁRE, curăţitori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care curăţă. 2. S.f. Maşină sau instalaţie folosită la separarea corpurilor străine dintr-un material pulverulent, granular etc. 3. S.n. Unealtă, aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor, impurităţilor etc. de pe suprafaţa pieselor. 4. S.n. Aparat pentru separarea dintr-un fluid a unei faze formate din particule de lichid sau de solid. – Curăţi + suf. -tor.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CURĂŢIT//ÓR¹ ~oáre n. Aparat care serveşte la curăţare. ~ de parafină. /a curăţa + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CURĂŢIT//ÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) Care curăţă. /a curăţa + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

curăţitór adj. m., pl. curăţitóri; f. sg. şi pl. curăţitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

curăţitór (aparat) s. n., pl. curăţitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)