cutie
[Sinonime]
CUTÍE, cutii, s.f. 1. Obiect de lemn, de metal, de carton etc. în formă de cub, de paralelipiped etc., gol în interior, în care se păstrează sau care protejează diverse lucruri. ♢ Expr. (Scos) ca din cutie = foarte îngrijit îmbrăcat sau prezentat. (Fam.) (Bagă) capul la cutie! = (la jocul „de-a capra”) fereşte-ţi capul, propteşte-l în piept! fig. fii prudent, păzeşte-te! Cutie de scrisori = cutie specială, plasată pe stradă de către organele poştale, în care expeditorii introduc scrisorile; cutie particulară în care factorii poştali depun corespondenţa adusă la domiciliu. 2. Aparat, dispozitiv, organ special etc. având forma unei cutii (1). Cutie de viteze. Cutie de rezonanţă. 3. (În sintagma) Cutie craniană = cavitate osoasă în care se află creierul; ţeasta capului, craniu. 4. Sertar. 5. (Înv.) Casă de bani; casetă. – Din tc. kutu, ngr. kutí, bg., scr. kutija.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CUTÍ//E ~i f. 1) Obiect (de lemn, de metal, de carton etc.) gol pe dinăuntru, în care se păstrează sau se transportă diferite obiecte. ♢ Scos ca din ~ îmbrăcat elegant. 2): ~ craniană oasele care înconjoară creierul; craniu; ţeastă. 3): ~ toracică scheletul din regiunea toracelui unde se află inima, plămânii etc. 4): ~ de rezonanţă cutie care amplifică sunetele. 5): ~ de viteze cutie la automobil unde se află mecanismul schimbătorului de viteză. [Art. cutia; G.-D. cutiei; Sil. -ti-e] /<turc. kutu, ngr. kutí
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cutíe (cutíi), s.f. – 1. Obiect de lemn, metal etc., în care se păstrează diferite lucruri. – 2. Etui, toc, trusă. – 3. Sertar. – 4. Cufăr, ladă. – Cutia milelor, institut naţional de binefacere, fundat în 1775 de către domnitorul Alexandru Ipsilanti, condusă din 1793 de marele vornic de cutie şi alimentată de bunurile persoanelor care au decedat fără a lăsa moştenitori, şi o treime de la cei care decedau fără să lase testament. – Cutia sătească, specie de piaţă de grîne fundată în sec. XVIII. – 5. Orfelinat. – Copil de cutie, orfan, copil găsit. – Mr. cutie, megl. cutiiă. Tc. kutu, kuti (Şeineanu, II, 151; Miklosich, Türk. Elem., I, 338; Berneker 653; Lokotsch 1271; Ronzevalle 139); cf. gr. ϰουτί, bg., sb. kutija, alb. kuti. – Der. cutier, s.m. (perceptor; negustor ambulant).
(Dicţionarul etimologic român)
ca scos din cutie expr. foarte curat, foarte îngrijit. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
cutíe s. f., art. cutía, g.-d. art. cutíei; pl. cutíi, art. cutíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CUTÍE s. 1. (rar) pixidă, (înv. şi reg.) sicriu, (Transilv.) şcătulă, (latinism înv.) capsă. (Pune butonii într-o ~.) 2. sertar. (~ de la tejghea.) 3. (ANAT.) cutie craniană v. craniu; cutie toracică v. torace.
(Dicţionar de sinonime)
CUTÍE s. v. coş, ladă.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CUTÍ//E ~i f. 1) Obiect (de lemn, de metal, de carton etc.) gol pe dinăuntru, în care se păstrează sau se transportă diferite obiecte. ♢ Scos ca din ~ îmbrăcat elegant. 2): ~ craniană oasele care înconjoară creierul; craniu; ţeastă. 3): ~ toracică scheletul din regiunea toracelui unde se află inima, plămânii etc. 4): ~ de rezonanţă cutie care amplifică sunetele. 5): ~ de viteze cutie la automobil unde se află mecanismul schimbătorului de viteză. [Art. cutia; G.-D. cutiei; Sil. -ti-e] /<turc. kutu, ngr. kutí
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
ca scos din cutie expr. foarte curat, foarte îngrijit. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
cutíe s. f., art. cutía, g.-d. art. cutíei; pl. cutíi, art. cutíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CUTÍE s. 1. (rar) pixidă, (înv. şi reg.) sicriu, (Transilv.) şcătulă, (latinism înv.) capsă. (Pune butonii într-o ~.) 2. sertar. (~ de la tejghea.) 3. (ANAT.) cutie craniană v. craniu; cutie toracică v. torace.
(Dicţionar de sinonime)
CUTÍE s. v. coş, ladă.
(Dicţionar de sinonime)