cuviință dex - definiţie, sinonime, conjugare

cuviință

[Sinonime]
CUVIÍNŢĂ, cuviinţe, s.f. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politeţe, decenţă. ♢ Loc. adv. După cuviinţă = aşa cum trebuie. ♢ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviinţă = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit. Cele de cuviinţă = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CUVIÍNŢ//Ă ~e f. Conduită unanim acceptată; purtare cuviincioasă. ♢ A găsi (a crede, a socoti) de ~ a crede că este potrivit. După ~ după cum se cuvine. Bună-~ atitudine cuviincioasă; decenţă. [G.-D. cuviinţei; Sil. -vi-in-] /<lat. convenientia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cuviínţă s. f. (sil. -vi-in-), g.-d. art. cuviínţei; pl. cuviínţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CUVIÍNŢĂ s. 1. (înv.) cădenie, cădinţă. (Totul s-a făcut după ~.) 2. v. politeţe.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Cuviinţănecuviinţă
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: cu cuv cuvi cuvii cuviin

Cuvinte se termină cu literele: ta nta inta iinta viinta