CÂT, -Ă, conj., prep., adv., (IV) câţi, -te, pron. (V) câturi, s.n. I. Conj. 1. (Introduce propoziţii temporale) În timpul în care..., atâta timp, până când... Se poartă frumos cu mine cât ştie că-i sunt de folos. ♢ Expr. (Reg.) Cât ce... = îndată ce... Cât ai bate din (sau în) palme sau cât te-ai şterge (sau freca) la ochi, cât ai scăpăra din(tr-un) amnar = foarte repede, într-o clipă, imediat. Numai cât = doar. 2. (Introduce propoziţii modale sau atributive) În măsura, în gradul în care... Venea cât putea mai repede. ♢ Expr. (Adesea în corelaţie cu „atât”) Cu cât = pe măsură ce... Pe (sau după) cât = după cum..., precum, în măsura în care... Cât se poate (de...) sau (eliptic) cât de... sau cât mai... = foarte. A striga (sau a ţipa etc.) cât îl ia (sau ţine) gura = a striga, cât poate de tare. 3. (Înv. şi pop.; introduce propoziţii consecutive) Încât, de, că. Gemea cât îţi era mai mare mila. 4. (Introduce propoziţii concesive) Deşi, cu toate că, oricât. Cât era de reţinut, tot mai izbucnea uneori. 5. (Introduce propoziţii completive directe) Am plătit cât nu face. 6. (Introduce propoziţii adversative) Ci, mai ales. Nu era atât de strâmt, cât incomod. 7. (În corelaţie cu sine însuşi; introduce propoziţii copulative eliptice) Când... când..., şi... şi... II. Prep. (Folosit în comparaţii) Ca, precum, asemenea cu... Copacul era înalt cât casa. ♢ Expr. Cât despre... (sau pentru...) = în ce priveşte..., cu privire la..., relativ la... III. Adv. 1. (În propoziţii independente exclamative sau interogative) În ce măsură, în ce grad; în ce durată (mare) de timp. Cât de bine a cântat! Cât l-am aşteptat! 2. (Corelativ, în expr.) Atât.... cât... = în acelaşi grad, număr, în aceeaşi măsură etc. ca şi... Atât..., cât şi... = şi..., şi; nu numai..., ci (şi)... Cu cât... cu atât... = pe măsură ce..., tot mai mult... 3. (În expr.) Cât colo = departe. Cât de colo = de departe, de la mare distanţă; imediat, de la prima vedere; în mod clar. (Pop.) Cât colea = aproape. Cât de cât = măcar, puţin de tot; (în construcţii negative) deloc. Cât (e) lumea (şi pământul) = totdeauna; (în construcţii negative) niciodată. IV. Pron. 1. Pron. interog. (Cu) ce preţ? în ce număr? în ce cantitate? ce durată de timp? cât costă? ♢ Expr. Cât e ceasul? = ce oră este (acum)? În câte (ale lunii) e (azi)? = la ce dată calendaristică ne aflăm (azi)? Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2. Pron. nehot. (Adesea cu valoare de adj. nehot.) Tot ce, toate care; (la pl.) cei care. Cât a fost s-a terminat. Câţi au venit. Câtă vreme a trecut! ♢ Expr. Câtă frunză, câtă iarbă sau câtă frunză şi iarbă, se spune despre o cantitate foarte mare, despre o mulţime nenumărată. Câte-n lună şi-n soare sau câte-n lună şi-n stele, câte şi mai câte = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri, tot ce se poate închipui. Câtă mai = mare, coşcogea. V. S.n. (Mat.) Număr rezultat dintr-o împărţire, rezultatul unei împărţiri; raport care există între două numere sau două mărimi. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus şi cata).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CÁŢĂ1, caţe, s.f. (Reg.) Băţ lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Cf. a c ă ţ a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CÁŢĂ2, caţe, s.f. (Fam.) Persoană rea şi cicălitoare. – Cf. c a ţ a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CÁŢA interj. Cuvânt care imită strigătul coţofanei. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CĂTÁ vb. I v. căuta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CẤTELEA, CẤTA pron. interog., adj. interog. (Precedat de art. „al”, „a”, se întrebuinţează în propoziţii interogative pentru a afla locul pe care îl ocupă cineva sau ceva într-o ierarhie, într-o serie de fiinţe sau de lucruri de acelaşi fel) Al câtelea a reuşit? A câta casă? [Var.: cấtea pron. interog., adj. interog. f.] – Câte + le + a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CÂT1 adv. 1) (exprimă ideea de cantitate nedeterminată sau ideea de superlativ) Foarte mult; în măsură mare; mult de tot. 2): ~ colea nu departe; în apropiere. ~ colo foarte departe. ~ de ~ măcar puţin; măcar un pic. ~ de colo de departe. ~ (e) lumea (şi pământul) niciodată. /<lat. quantus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÂT2 conj. 1) (introduce propoziţii modale, temporale, atributive etc.). ♢ Cu cât... cu atât pe măsură ce...; tot mai mult. Atât... cât şi... nu numai... ci şi... 2) (introduce propoziţii completive directe) Am dat cât a cerut. /<lat. quantus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÂT3 prep. (introduce complemente circumstanţiale de mod, de măsură sau atribute) Ca. Mănâncă cât şapte. ♢ Cât despre, cât pentru în ceea ce priveşte. /<lat. quantus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÂT4 ~uri n. mat. Număr care rezultă dintr-o împărţire. /<lat. quantus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÂT5 câtă (câţi, câte) 1) (cu valoare de numeral nehotărât): Câte în lună şi în stele fel de fel de lucruri; multe de toate. 2) (cu valoare de adjectiv nehotărât) ~ timp. ♢ Câtă frunză şi iarbă în număr foarte mare. Câte şi mai câte (câte şi mai multe) tot felul de lucruri; de tot soiul; multe şi mărunte. Nu ştiu ~ (sau câtă, câţi, câte) foarte mult. 3) (cu valoare de pronume interogativ) ~ e ora? /<lat. quantus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÁŢ//Ă1 ~e f. pop. Unealtă constând dintr-un băţ lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. /v. a agăţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÁŢ//Ă2 ~e f. pop. Persoană răutăcioasă şi sâcâitoare. /Din caţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÁŢA interj. (se foloseşte pentru a imita strigătul coţofenei). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÂTELEA câta num. nehot. (precedat de articolul al, a se foloseşte în propoziţii interogative pentru a afla ce loc ocupă cineva sau ceva într-o serie) Al ~ copil este el în familie? /câte + le + a
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cît (-tă; pl. cîţi -te), adj. – 1. În ce măsură, în ce grad, în ce durată de timp (adj. şi adv. inter.) – Cît se poate. – Nu ştiu cît, cine ştie cît. – Pe cît. – 2. Ca, precum (serveşte drept corelaţie în comparaţiile de egalitate în care se ia în consideraţie aspectul cantitativ): mămîncă cît şapte şi bea cît opt (Alecsandri). – Cît negru sub unghie. – Cîtă frunză şi iarbă. – Cît colo. – Cît colea. – Cît de colo. – Cît pe ce. – Nici cît. – 3. În compararea retorică a doi termeni identici, indică ideea de „o vreme, un răstimp”: s-au luptat cît s-au luptat (I. Teodoreanu). – 4. În comparaţiile al căror prim termen lipseşte, îndică ideea de „cît mai mult posibil”: merinde cît a putut duce calul (Ispirescu); pîinea cît de proaspătă, vinul cît de vechi şi nevasta cît de tînără (Alecsandri). – 5. În timpul în care, atîta timp, pînă cînd (indică limita duratei vb. care urmează): cît n-om avea drumuri de fier, tot de-acestea o să păţim (Alecsandri). – 6. Oricît de: marea cîtu-i de lată (Dosoftei). – 7. Enorm: cîtă căciula (Creangă), (rar cu această folosire, se preferă der. cîtămai). – 8. În corelaţie cu atît, indică o echivalenţă sau egalitate de cantităţi: cîţi frăgari pe la Arad, atîtea gănduri mă bat (Popular, Trans.). – Cu cît ... cu atît. – Cît ... cît. – Cît de cît. – Numai cît. – Cît pentru, cît despre. – 9. Astfel încît: mulţi au căzut, cît abia au scăpat (Ludescu). – 10. De cînd: cît ieşea omul din straja Bucureştilor (Ghica). – Cît ce. – 11. (Refl.) În ce număr? În ce cantitate? cu cîţi te-ai sărutat? (Popular Trans.). – Cîte toate. – Cîte şi mai cîte. – 12. Cu forma art. al cîtelea (f. a cîta), introduce întrebările la care se aşteaptă ca răspuns un numeral ordinal. – 13. (S.n.) Numărul rezultat dintr-o împărţire. Mr. cît, megl. cǫt, istr. căt. Lat. quantus, contaminat cu lat. quotus (Procopovici, Dacor., I, 173; cf. Puşcariu, 378; Candrea-Dens., 361; DAR); cf. it., port. quanto, prov., v. fr. quant, sp. quant. Rezultatul normal al lui quantus ar fi *cînt; însă numai Procopovici s-a gîndit la posibilitatea de a explica rom. prin confuzia cu quot. DAR explică forma art. cîtelea prin quotus-libet, care nu este posibilă fonetic. Der. cîtime, cîtăţime, s.f. (cantitate). Comp. cîtămai (var. cîtamai), adv. (enorm, foarte mare); cîtuşi, adv. (înv., nu contează cît, păstrat în expresia cîtuşi de puţin); cîtva, adj. (la sing., cu funcţie adv., un timp, o vreme; la pl., cu funcţie adj., unii, cîţiva); decît, conj. (corelaţie a comparaţiilor de inegalitate; mai mult ca; numai că, dar); încît, conj. (atît de mult că); întrucît, conj. (deoarece, avînd în vedere că); oarecît (var. oarecîtva), adv . (într-un fel); oricît (var. vericît), adj. (în orice cantitate).
(Dicţionarul etimologic român)
cáţa interj. – Imită strigătul coţofenei, şi prin extensie, orice cuvînt sau mod de a vorbi strident sau îndărătnic. Creaţie expresivă, cf. numele acestei păsări, coţofană şi clanţă; pentru compunere, cf. *chiţ, haţ, cuţu. Se foloseşte adesea cu reduplicare. – Der. căţăi, vb. (a striga coţofana; a sta la taifas); cîţă, s.f. (bibilică); caţă, s.f. (persoană care vorbeşte mult, moară-stricată; persoană bîrfitoare; zdreanţă, cîrpă; Arg. procuror; bîtă cu cîrlig folosită de ciobani). Pentru trecerea semantică de la ideea de „bîrfă” la „cîrlig”, cf. clanţă, clonţ, cioc. Totuşi se consideră în general ca avînd sensul de bîtă, caţa este cuvînt diferit, der. de la acăţa (Puşcariu 7; REW 1662; DAR); der. în sens contrar pare mai probabilă. Caţaon, s.m. (poreclă dată grecilor), este un der. de la caţă „gaiţă” cu suf. expresiv -un, cf. gărgăun (după Philippide, Viaţa rom., V (1907), 38; Bogrea, Dacor., I, 552; Gáldi 160, din ngr. ϰάτσα „capră”); der. caţaoni, vb. (a greciza). Din rom. provine rut. kaca „bîtă” (Candrea, Elementele, 403).
(Dicţionarul etimologic român)
CATA- Element prim de compunere savantă, cu semnificaţia „către fund”, „în jos”, „relativ la”. [< it., fr. cata-, cf. gr. kata – în jos].
(Dicţionar de neologisme)
CATA- pref. „în joc”, „spre interior”. (< fr. cata-, cf. gr. kata)
(Marele dicţionar de neologisme)
caţă, caţe s.f. 1. (pop.) v. capră (2.) 2. personaj feminin din romanele şi filmele poliţiste, care, sub masca ingenuităţii, ascunde un caracter infam. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
câte o dátă (câte o singură dată) adv. + num.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cât adv., conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cât pr. m., adj. m., pl. câţi; f. sg. câtă, pl. câte; g.-d. pl. m. şi f. câtor
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cât s. n., pl. câturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
de câte ori loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
î́ntru cât (în ce măsură) prep. + adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
númai de cât adv. + prep. + adv. (a vorbit numai de cât a cheltuit)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
nici de cât adv. + prep. + adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
nici cât adv. + adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
de cât prep. + pr. sau + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
în cât prep. + pr. sau + adj. (în cât suntem astăzi?, în cât timp ai scris articolul? )
(Dicţionar ortografic al limbii române)
după cât loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cáţă (băţ, persoană rea) s. f., g.-d. art. cáţei; pl. cáţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cáţa interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
câtelea (al ~) pr. m., adj. m., f. a câta
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CÂT conj. v. că, de, încât.
(Dicţionar de sinonime)
CÂT conj., adv., prep., s. I. 1. conj. ca, cum, precum. (Noi ~ şi ei ...) 2. adv., prep. ca, precum. (E înalt ~ bradul.) 3. adv. (pop.) precât. (~ îmi dau seama ...) 4. conj. oricât. (~ era el de reţinut, tot ...) 5. conj. ci, ce, cum. (~ aş mai râde!) 6. adv. v. ce. II. s. (MAT.) (înv.) câtuitor, cuprinzător, cvoţient, petrecător. (~ al unei împărţiri.)
(Dicţionar de sinonime)
CÂŢĂ s. v. bibilică.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CÁŢĂ1, caţe, s.f. (Reg.) Băţ lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Cf. a c ă ţ a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CÁŢA interj. Cuvânt care imită strigătul coţofanei. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CĂTÁ vb. I v. căuta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CẤTELEA, CẤTA pron. interog., adj. interog. (Precedat de art. „al”, „a”, se întrebuinţează în propoziţii interogative pentru a afla locul pe care îl ocupă cineva sau ceva într-o ierarhie, într-o serie de fiinţe sau de lucruri de acelaşi fel) Al câtelea a reuşit? A câta casă? [Var.: cấtea pron. interog., adj. interog. f.] – Câte + le + a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CÂT1 adv. 1) (exprimă ideea de cantitate nedeterminată sau ideea de superlativ) Foarte mult; în măsură mare; mult de tot. 2): ~ colea nu departe; în apropiere. ~ colo foarte departe. ~ de ~ măcar puţin; măcar un pic. ~ de colo de departe. ~ (e) lumea (şi pământul) niciodată. /<lat. quantus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÂT2 conj. 1) (introduce propoziţii modale, temporale, atributive etc.). ♢ Cu cât... cu atât pe măsură ce...; tot mai mult. Atât... cât şi... nu numai... ci şi... 2) (introduce propoziţii completive directe) Am dat cât a cerut. /<lat. quantus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÂT3 prep. (introduce complemente circumstanţiale de mod, de măsură sau atribute) Ca. Mănâncă cât şapte. ♢ Cât despre, cât pentru în ceea ce priveşte. /<lat. quantus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÂT4 ~uri n. mat. Număr care rezultă dintr-o împărţire. /<lat. quantus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÂT5 câtă (câţi, câte) 1) (cu valoare de numeral nehotărât): Câte în lună şi în stele fel de fel de lucruri; multe de toate. 2) (cu valoare de adjectiv nehotărât) ~ timp. ♢ Câtă frunză şi iarbă în număr foarte mare. Câte şi mai câte (câte şi mai multe) tot felul de lucruri; de tot soiul; multe şi mărunte. Nu ştiu ~ (sau câtă, câţi, câte) foarte mult. 3) (cu valoare de pronume interogativ) ~ e ora? /<lat. quantus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÁŢ//Ă1 ~e f. pop. Unealtă constând dintr-un băţ lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. /v. a agăţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÁŢ//Ă2 ~e f. pop. Persoană răutăcioasă şi sâcâitoare. /Din caţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÁŢA interj. (se foloseşte pentru a imita strigătul coţofenei). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÂTELEA câta num. nehot. (precedat de articolul al, a se foloseşte în propoziţii interogative pentru a afla ce loc ocupă cineva sau ceva într-o serie) Al ~ copil este el în familie? /câte + le + a
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cît (-tă; pl. cîţi -te), adj. – 1. În ce măsură, în ce grad, în ce durată de timp (adj. şi adv. inter.) – Cît se poate. – Nu ştiu cît, cine ştie cît. – Pe cît. – 2. Ca, precum (serveşte drept corelaţie în comparaţiile de egalitate în care se ia în consideraţie aspectul cantitativ): mămîncă cît şapte şi bea cît opt (Alecsandri). – Cît negru sub unghie. – Cîtă frunză şi iarbă. – Cît colo. – Cît colea. – Cît de colo. – Cît pe ce. – Nici cît. – 3. În compararea retorică a doi termeni identici, indică ideea de „o vreme, un răstimp”: s-au luptat cît s-au luptat (I. Teodoreanu). – 4. În comparaţiile al căror prim termen lipseşte, îndică ideea de „cît mai mult posibil”: merinde cît a putut duce calul (Ispirescu); pîinea cît de proaspătă, vinul cît de vechi şi nevasta cît de tînără (Alecsandri). – 5. În timpul în care, atîta timp, pînă cînd (indică limita duratei vb. care urmează): cît n-om avea drumuri de fier, tot de-acestea o să păţim (Alecsandri). – 6. Oricît de: marea cîtu-i de lată (Dosoftei). – 7. Enorm: cîtă căciula (Creangă), (rar cu această folosire, se preferă der. cîtămai). – 8. În corelaţie cu atît, indică o echivalenţă sau egalitate de cantităţi: cîţi frăgari pe la Arad, atîtea gănduri mă bat (Popular, Trans.). – Cu cît ... cu atît. – Cît ... cît. – Cît de cît. – Numai cît. – Cît pentru, cît despre. – 9. Astfel încît: mulţi au căzut, cît abia au scăpat (Ludescu). – 10. De cînd: cît ieşea omul din straja Bucureştilor (Ghica). – Cît ce. – 11. (Refl.) În ce număr? În ce cantitate? cu cîţi te-ai sărutat? (Popular Trans.). – Cîte toate. – Cîte şi mai cîte. – 12. Cu forma art. al cîtelea (f. a cîta), introduce întrebările la care se aşteaptă ca răspuns un numeral ordinal. – 13. (S.n.) Numărul rezultat dintr-o împărţire. Mr. cît, megl. cǫt, istr. căt. Lat. quantus, contaminat cu lat. quotus (Procopovici, Dacor., I, 173; cf. Puşcariu, 378; Candrea-Dens., 361; DAR); cf. it., port. quanto, prov., v. fr. quant, sp. quant. Rezultatul normal al lui quantus ar fi *cînt; însă numai Procopovici s-a gîndit la posibilitatea de a explica rom. prin confuzia cu quot. DAR explică forma art. cîtelea prin quotus-libet, care nu este posibilă fonetic. Der. cîtime, cîtăţime, s.f. (cantitate). Comp. cîtămai (var. cîtamai), adv. (enorm, foarte mare); cîtuşi, adv. (înv., nu contează cît, păstrat în expresia cîtuşi de puţin); cîtva, adj. (la sing., cu funcţie adv., un timp, o vreme; la pl., cu funcţie adj., unii, cîţiva); decît, conj. (corelaţie a comparaţiilor de inegalitate; mai mult ca; numai că, dar); încît, conj. (atît de mult că); întrucît, conj. (deoarece, avînd în vedere că); oarecît (var. oarecîtva), adv . (într-un fel); oricît (var. vericît), adj. (în orice cantitate).
(Dicţionarul etimologic român)
cáţa interj. – Imită strigătul coţofenei, şi prin extensie, orice cuvînt sau mod de a vorbi strident sau îndărătnic. Creaţie expresivă, cf. numele acestei păsări, coţofană şi clanţă; pentru compunere, cf. *chiţ, haţ, cuţu. Se foloseşte adesea cu reduplicare. – Der. căţăi, vb. (a striga coţofana; a sta la taifas); cîţă, s.f. (bibilică); caţă, s.f. (persoană care vorbeşte mult, moară-stricată; persoană bîrfitoare; zdreanţă, cîrpă; Arg. procuror; bîtă cu cîrlig folosită de ciobani). Pentru trecerea semantică de la ideea de „bîrfă” la „cîrlig”, cf. clanţă, clonţ, cioc. Totuşi se consideră în general ca avînd sensul de bîtă, caţa este cuvînt diferit, der. de la acăţa (Puşcariu 7; REW 1662; DAR); der. în sens contrar pare mai probabilă. Caţaon, s.m. (poreclă dată grecilor), este un der. de la caţă „gaiţă” cu suf. expresiv -un, cf. gărgăun (după Philippide, Viaţa rom., V (1907), 38; Bogrea, Dacor., I, 552; Gáldi 160, din ngr. ϰάτσα „capră”); der. caţaoni, vb. (a greciza). Din rom. provine rut. kaca „bîtă” (Candrea, Elementele, 403).
(Dicţionarul etimologic român)
CATA- Element prim de compunere savantă, cu semnificaţia „către fund”, „în jos”, „relativ la”. [< it., fr. cata-, cf. gr. kata – în jos].
(Dicţionar de neologisme)
CATA- pref. „în joc”, „spre interior”. (< fr. cata-, cf. gr. kata)
(Marele dicţionar de neologisme)
caţă, caţe s.f. 1. (pop.) v. capră (2.) 2. personaj feminin din romanele şi filmele poliţiste, care, sub masca ingenuităţii, ascunde un caracter infam. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
câte o dátă (câte o singură dată) adv. + num.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cât adv., conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cât pr. m., adj. m., pl. câţi; f. sg. câtă, pl. câte; g.-d. pl. m. şi f. câtor
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cât s. n., pl. câturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
de câte ori loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
î́ntru cât (în ce măsură) prep. + adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
númai de cât adv. + prep. + adv. (a vorbit numai de cât a cheltuit)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
nici de cât adv. + prep. + adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
nici cât adv. + adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
de cât prep. + pr. sau + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
în cât prep. + pr. sau + adj. (în cât suntem astăzi?, în cât timp ai scris articolul? )
(Dicţionar ortografic al limbii române)
după cât loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cáţă (băţ, persoană rea) s. f., g.-d. art. cáţei; pl. cáţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cáţa interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
câtelea (al ~) pr. m., adj. m., f. a câta
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CÂT conj. v. că, de, încât.
(Dicţionar de sinonime)
CÂT conj., adv., prep., s. I. 1. conj. ca, cum, precum. (Noi ~ şi ei ...) 2. adv., prep. ca, precum. (E înalt ~ bradul.) 3. adv. (pop.) precât. (~ îmi dau seama ...) 4. conj. oricât. (~ era el de reţinut, tot ...) 5. conj. ci, ce, cum. (~ aş mai râde!) 6. adv. v. ce. II. s. (MAT.) (înv.) câtuitor, cuprinzător, cvoţient, petrecător. (~ al unei împărţiri.)
(Dicţionar de sinonime)
CÂŢĂ s. v. bibilică.
(Dicţionar de sinonime)