călătoreau

CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV. Intranz. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum. ♦ A fi călător, a fi la drum. ♦ Refl. Fig. (Reg.) A se sfârşi; a muri. – Din călător.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CĂLĂTOR//Í ~ésc intranz. 1) A se afla în călătorie. 2) A fi la drum. /Din călător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CĂLĂTOR//Í mă ~ésc intranz. reg. A înceta de a mai fi; a se sfârşi; a dispărea. Vara se ~eşte. /Din călător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

călătorí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. călătorésc, imperf. 3 sg. călătoreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. călătoreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
CĂLĂTORÍ vb. a colinda, a cutreiera, a peregrina, a umbla, a voiaja, (rar) a drumui, (înv.) a strănici. (Pe unde n-a ~?)
(Dicţionar de sinonime)