CĂRĂÚŞ, cărăuşi, s.m. 1. Căruţaş. 2. (Art.) Numele unei stele mici din Carul-Mare, situată lângă a doua stea din proţap. – Căra + suf. -uş.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CĂRĂUŞÍ, cărăuşesc, vb. IV. Intranz. A face cărăuşie, a se ocupa cu cărăuşia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuş.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CĂRĂÚŞ ~i m. Persoană care transportă cu căruţa pasageri sau greutăţi; căruţaş. /a căra + suf. ~uş
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cărăúş s. m., pl. cărăúşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cărăuşí vb. (sil. -ră-u-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cărăuşésc, imperf. 3 sg. cărăuşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cărăuşeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CĂRĂÚŞUL s. art. v. alcor.
(Dicţionar de sinonime)
CĂRĂÚŞ s. v. căruţaş.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CĂRĂUŞÍ, cărăuşesc, vb. IV. Intranz. A face cărăuşie, a se ocupa cu cărăuşia. [Pr.: -ră-u-] – Din cărăuş.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cărăúş s. m., pl. cărăúşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cărăuşí vb. (sil. -ră-u-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cărăuşésc, imperf. 3 sg. cărăuşeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cărăuşeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CĂRĂÚŞUL s. art. v. alcor.
(Dicţionar de sinonime)
CĂRĂÚŞ s. v. căruţaş.
(Dicţionar de sinonime)