CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. şi tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soţ” < casă1 + suf. -ător).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A CĂSĂTOR//Í ~ésc tranz. A face să se căsătorească. /Din înv. căsător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE CĂSĂTOR//Í mă ~ésc intranz. (despre bărbaţi sau femei) A se uni prin căsătorie cu o persoană de sex opus. /Din înv. căsător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
căsătorí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. căsătorésc, imperf. 3 sg. căsătoreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. căsătoreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CĂSĂTORÍ vb. 1. (pop. şi fam.) a se căpătui, (reg.) a se toldui. (S-a căsătorit devreme.) 2. a se lega, a se uni, (pop.) a se însoţi, a se lua. (Când s-au căsătorit?) 3. v. cununa. 4. v. însura. 5. v. mărita.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) căsători ≠ a (se) despărţi, a divorţa
(Dicţionar de antonime)
A se căsători ≠ a divorţa, a se despărţi
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A CĂSĂTOR//Í ~ésc tranz. A face să se căsătorească. /Din înv. căsător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
căsătorí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. căsătorésc, imperf. 3 sg. căsătoreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. căsătoreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CĂSĂTORÍ vb. 1. (pop. şi fam.) a se căpătui, (reg.) a se toldui. (S-a căsătorit devreme.) 2. a se lega, a se uni, (pop.) a se însoţi, a se lua. (Când s-au căsătorit?) 3. v. cununa. 4. v. însura. 5. v. mărita.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) căsători ≠ a (se) despărţi, a divorţa
(Dicţionar de antonime)
A se căsători ≠ a divorţa, a se despărţi
(Dicţionar de antonime)