DÂRDĂÍ vb. IV. v. dârdâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DÂRDÂÍ , dấrdâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre fiinţe) A tremura de frig, de frică etc. ♦ (Despre dinţi) A clănţăni de frig, de frică 2. (Despre pământ, ferestre etc.) A se cutremura, a se clătina, a dudui. 3. Fig. (Rar; despre oameni) A trăncăni, a flecări. [Var.: (reg.) dârdăí vb. IV.] – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DÂRDÂÍT s.n. Dârdâială. – V. dârdâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DÂRDÂÍ dârdâi intranz. 1) A tremura de frig, de frică etc. 2) pop. A avea vibraţii (producând sunete). / Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
dîrdîí (-iésc, -ít), vb. – 1. A tremura. – 2. A vibra. – 3. A bombăni, a bodogăni. – 4. A pălăvrăgi, a bîrfi. – Mr. dărdărire, „a pălăvrăgi”, megl. dărdăres „taifas”. Creaţie expresivă, cf. bîr, şi armen. drduem „a scutura”. Sensurile 2 şi 3 par a indica o influenţă a tc. dirdir „vorbăreţ, guraliv”, cf. ngr. δyρδyρ „guraliv”; bg. durdorĭa „a pălăvrăgi” (› mr., megl.). – Der. dîrdală, s.m. (Mold., slobod la gură); dîrdîială, s.f. (tremur, tremurici); dîrdîiş, s.n. (pistă pentru sănii), cf. derdeluş. De la cuvîntul tc. semnalat pare a proveni dardăr, s.n. (joc de cărţi). Aceleiaşi rădăcini expresive îi aparţine dîrlîi, vb. (a fredona), cf. bg. dărlĭa se „a certa” (Candrea), cu der. dîrlui, s.n. (Trans., tub de fluier; corn din coajă de trestie); dîrlu, s.n. (băţ cu care se curăţă hornul); dîrloi, s.n. (Mold., flaut).
(Dicţionarul etimologic român)
dârdâí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. dârdâi, 3 sg. şi pl. dârdâie, imperf. 3 sg. dârdâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dârdâít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DÂRDÂÍ vb. 1. v. tremura. 2. v. clănţăni. 3. v. cutre-mura.
(Dicţionar de sinonime)
DÂRDÂÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
(Dicţionar de sinonime)
DÂRDÂÍT s. 1. v. tremurătură. 2. v. clănţănit.
(Dicţionar de sinonime)
DÂRDÂÍT s. v. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăi-făsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăn-cănit, vorbăraie, vorbărie.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DÂRDÂÍ , dấrdâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre fiinţe) A tremura de frig, de frică etc. ♦ (Despre dinţi) A clănţăni de frig, de frică 2. (Despre pământ, ferestre etc.) A se cutremura, a se clătina, a dudui. 3. Fig. (Rar; despre oameni) A trăncăni, a flecări. [Var.: (reg.) dârdăí vb. IV.] – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DÂRDÂÍ dârdâi intranz. 1) A tremura de frig, de frică etc. 2) pop. A avea vibraţii (producând sunete). / Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
dîrdîí (-iésc, -ít), vb. – 1. A tremura. – 2. A vibra. – 3. A bombăni, a bodogăni. – 4. A pălăvrăgi, a bîrfi. – Mr. dărdărire, „a pălăvrăgi”, megl. dărdăres „taifas”. Creaţie expresivă, cf. bîr, şi armen. drduem „a scutura”. Sensurile 2 şi 3 par a indica o influenţă a tc. dirdir „vorbăreţ, guraliv”, cf. ngr. δyρδyρ „guraliv”; bg. durdorĭa „a pălăvrăgi” (› mr., megl.). – Der. dîrdală, s.m. (Mold., slobod la gură); dîrdîială, s.f. (tremur, tremurici); dîrdîiş, s.n. (pistă pentru sănii), cf. derdeluş. De la cuvîntul tc. semnalat pare a proveni dardăr, s.n. (joc de cărţi). Aceleiaşi rădăcini expresive îi aparţine dîrlîi, vb. (a fredona), cf. bg. dărlĭa se „a certa” (Candrea), cu der. dîrlui, s.n. (Trans., tub de fluier; corn din coajă de trestie); dîrlu, s.n. (băţ cu care se curăţă hornul); dîrloi, s.n. (Mold., flaut).
(Dicţionarul etimologic român)
dârdâí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. dârdâi, 3 sg. şi pl. dârdâie, imperf. 3 sg. dârdâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dârdâít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DÂRDÂÍ vb. 1. v. tremura. 2. v. clănţăni. 3. v. cutre-mura.
(Dicţionar de sinonime)
DÂRDÂÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
(Dicţionar de sinonime)
DÂRDÂÍT s. 1. v. tremurătură. 2. v. clănţănit.
(Dicţionar de sinonime)
DÂRDÂÍT s. v. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuţie, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăi-făsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăn-cănit, vorbăraie, vorbărie.
(Dicţionar de sinonime)