dănțuire

DĂNŢUÍ, dănţuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ♢ Isaia dănţuieşte = numele unei cântări bisericeşti care se cântă la sfârşitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danţ + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DĂNŢUÍRE, dănţuiri, s.f. Acţiunea de a dănţui şi rezultatul ei; dănţuit. – V. dănţui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DĂNŢU//Í ~iésc intranz. pop. v. A DANSA. ♢ Isaia ~ieşte cântare bisericească care se cântă la sfârşitul cununiei. [Sil. -ţu-i] /dans + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dănţuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dănţuiésc, imperf. 3 sg. dănţuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dănţuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dănţuíre s. f., g.-d. art. dănţuírii; pl. dănţuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DĂNŢUÍ vb. v. dansa, juca.
(Dicţionar de sinonime)