dărâmare dex - definiţie, sinonime, conjugare
DĂRÂMÁ, dărấm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prăbuşi, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarbă, cereale etc. [Var.: (reg.) dărmá vb. I] – Lat. *deramare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DĂRÂMÁRE, dărâmări, s.f. Acţiunea de a (se) dărâma şi rezultatul ei; doborâre; distrugere, nimicire, surpare, ruinare. [Var.: (reg.) dărmáre s.f.] – V. dărâma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DĂRÂMÁ dărâm tranz. A face să se dărâme. /<lat. deramare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DĂRÂMÁ pers. 3 se dărâmă intranz. 1) (despre construcţii) A se deteriora, căzând la pământ (sub acţiunea anumitor factori dăunători); a se distruge; a se ruina. 2) (despre terenuri, maluri) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se nărui; a se surpa; a se ponorî. /<lat. deramare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dărîmá (dărấm, dărâmát), vb. – 1. A rupe crengile de pe un trunchi. – 2. A doborî, a face să cadă jos fructele din pom spre a fi culese. – 3. A dărîma, a doborî la pămînt. – 4. A distruge, a nărui, a demola (o construcţie). – 5. A doborî, a copleşi. – 6. (Refl., Arg.) A se sfîrşi. – Var. dărăma, dărma. Mr. dirimare „a distruge”. Lat. *dēramāre, de la ramus „ramură” (Cihac, I, 226; Miklosich, Vokal., I, 27; Densusianu, Filologie, 449; Tiktin; REW 2578; Philippide, II, 639; Candrea; Scriban; Graur, BL, V, 95; Giuglea, LL, I, 158; Cortés 127), după cum o dovedesc primele două sensuri, care apar din sec. XVII, astăzi înv.; cf. alb. dërmoń „a distruge”, it. diramare, sp. derramar; cf. şi mr. drămă „ramură” (Meyer, Alb. St., IV, 66). Rezultatul mr. dirimare, care pare clar, nu i-a convins pe unii cercetători: Meyer 55 propunea un lat. *derumare, şi Puşcariu, Conv. lit., XXXVII, 41 şi ZRPh., XXVII, 738 (cf. Puşcariu 485 şi REW 2584; Densusianu, Rom., XXXIII, 277), lat. *dērῑmāre. Alternanţa dăr(i)ma ca sfă(i)ma. – Der. dărîmătură, s.f. (năruire; ruină; resturi de la dărîmare; bătrîn ramolit, boşorog).
(Dicţionarul etimologic român)

dărâmá vb., ind. prez. 1 sg. dărâm, 3 sg. şi pl. dărâmă, 1 pl. dărâmăm, conj. prez. 3 sg. şi pl. dărâme
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmării; pl. dărâmări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DĂRÂMÁ vb. 1. v. demola. 2. a (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) prăbuşi, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hâi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. şi Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. şi Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (O casă veche care se ~.) 3. v. prăbuşi. 4. v. doborî.
(Dicţionar de sinonime)

DĂRÂMÁRE s. 1. v. demolare. 2. v. prăbuşire. 3. v. că-dere. 4. v. doborâre.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A dărâma ≠ a clădi, a dura, a înălţa, a ridica, a zidi
(Dicţionar de antonime)

Dărâmare ≠ clădire
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: da dar dara daram darama

Cuvinte se termină cu literele: re are mare amare ramare