dărăpănare dex - definiţie, sinonime, conjugare
DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-şi smulge părul (de jale, de desperare). – Probabil din lat. *derapinare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DĂRĂPĂNÁRE s.f. Acţiunea de a se dărăpăna; ruinare, năruire, surpare. – V. dărăpăna.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE DĂRĂPĂNÁ pers.3 se dărápănă intranz. pop. (despre construcţii) A se preface în ruine; a se ruina; a se dărâma; a se distruge. /<lat. derapinare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dărăpăná (-néz, dărăpănát), vb. – 1. (Înv.) A tăia, a zgîria. – 2. (Înv.) A smulge părul din cap. – 3. (Rar) A lua, a prăda, a jefui. – 4. A distruge, a nărui, a rade de pe faţa pămîntului. – 5. A dăuna, a păgubi, a ruina. – Var. derăpăna. Lat. dĕruncĭnāre „a peria, a netezi, a nivela”. Semantismul prezintă dificultăţi, în lumina primelor folosiri documentate în limba veche şi populară, dar uitate în limba scrisă. Fonetismul indică faptul că trebuie să se plece de la o var. *dĕru(n)quĭnāre, cu trecerea lui qup; la pierderea infixului nazal ar fi putut influenţa analogia cu rupes, cf. it. dirupare, dirupinato. Ipotezele anterioare sînt insuficiente: lat. *deripinare (Candrea, Éléments, 11); dēripināre din lat. *dĕrapĕre (Philippide, Principii, 99; Puşcariu 484; Tiktin; REW 2579; Candrea; Scriban; Rosetti, I, 165; cf. contra Graur, BL, V, 95), formaţie dificilă care nu explică evoluţia semantică; gr. δρεπανιζω „a seca” (Bogrea, Dacor., IV, 807). – Der. dărăpănătură, s.f. (ruină, clădire dărăpănată).
(Dicţionarul etimologic român)

dărăpăná vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn, 2 sg. dărápeni, 3 sg. dărápănă; conj. prez. 3 sg. şi pl. dărápene
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dărăpănáre s. f., g.-d. art. dărăpănării
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DĂRĂPĂNÁ vb. 1. v. ruina. 2. a (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) prăbuşi, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hâi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. şi Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. şi Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Un obuz a ~ zidul cetăţii.)
(Dicţionar de sinonime)

DĂRĂPĂNÁRE s. 1. v. ruinare. 2. cădere, dărâmare, dărâmat, năruire, năruit, prăbuşire, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbuşeală, (înv.) risipă. (ă unei case bombardate.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: da dar dara darap darapa

Cuvinte se termină cu literele: re are nare anare panare