dalcauc

DĂLCĂÚC, dălcăuci, s.m. Bătăuş, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Poreclă dată agenţilor electorali de pe vremuri. [Var.: dalcaúc s.m.] – Din tc. dalkavuk.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DALCAÚC s.m. v. dălcăuc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DĂLCĂÚ//C ~ci m. rar 1) Persoană care nu are o ocupaţie bine definită şi umblă pe drumuri fără rost; haimana. 2) şi adjectival fam. Persoană care face scandal; scandalagiu. /<turc. dalkavuk
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dălcăúc (dălcăúci), s.m. – Caraghios, bufon. – Var. dalcauc, dălhăuc. Tc. dalka(v)uk (Şeineanu, II, 153), cf. ngr. δαλϰαβούϰης. Este cu siguranţă cuvînt identic cu dălcăuş, s.m. (Mold., plutaş), dălcăuşiţă, s.f. (Mold., femeie care ţine cîrma unei plute).
(Dicţionarul etimologic român)

dălcăúc s. m., pl. dălcăúci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DALCAÚC s. v. bătăuş, ciomăgar, ciomăgaş.
(Dicţionar de sinonime)