damnațiune

DAMNAŢIÚNE, damnaţiuni, s.f. (Livr.; în mitologia greco-romană şi în religia creştină) Osândire la muncile infernului. [Pr.: -ţi-u-. – Var.: damnáţie s.f.] – Din fr. damnation, lat. damnatio, -onis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DAMNAŢIÚN//E ~i f. livr. (în mitologia greacă şi în credinţa creştină) Osândire la chinurile infernului. [Sil. -ţi-u-] / <fr. damnation, lat. damnatio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DAMNAŢIÚNE s.f. (Liv.) Condamnare la chinurile infernului. ♦ Blestem, reprobare. [Var. damnaţie s.f. / cf. lat. damnatio, fr. damnation].
(Dicţionar de neologisme)

DAMNAŢIÚNE s. f. 1. osândire la chinurile infernului. 2. blestem. (< fr. damnation, lat. damnatio)
(Marele dicţionar de neologisme)

damnaţiúne s. f. (sil. -ţi-u-), g.-d. art. damnaţiúnii; pl. damnaţiúni
(Dicţionar ortografic al limbii române)