damnat dex - definiţie, sinonime, conjugare
DAMNÁ, damnez, vb. I. Tranz. (Livr.; în mitologia greco-romană şi în religia creştină) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. – Din fr. damner, lat. damnare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DAMNÁT, -Ă, damnaţi, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Osândit la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care şi-a atras oprobriul opiniei publice, al societăţii. – Din fr. damné, lat. damnatus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DAMN//Á ~éz tranz. 1) ist. rel. A condamna la chinurile infernului. 2) A supune unui blestem; a blestema. /<fr. damner, lat. damnare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DAMNÁ vb. I. tr. (Liv.) A condamna la chinurile infernului. ♦ A blestema. [< fr. damner, cf. lat. damnare].
(Dicţionar de neologisme)

DAMNÁT, -Ă adj. (Liv.) Condamnat la chinurile infernului. ♦ Blestemat, reprobat, care şi-a atras oprobriul opiniei publice, al societăţii. [Cf. lat. damnatus].
(Dicţionar de neologisme)

DAMNÁ vb. tr. 1. a condamna la chinurile infernului. 2. a blestema, a reproba. (< fr. damner, lat. damnare)
(Marele dicţionar de neologisme)

DAMNÁT, -Ă adj. 1. condamnat la chinurile infernului. 2. blestemat, reprobat, care şi-a atras oprobriul public. (< fr. damné, lat. damnatus)
(Marele dicţionar de neologisme)

damná vb., ind. prez. 1 sg. damnéz, 3 sg. şi pl. damneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

damnát adj. m., pl. damnáţi; f. sg. damnátă, pl. damnáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: da dam damn damna

Cuvinte se termină cu literele: at nat mnat amnat