DANTÚRĂ, danturi, s.f. 1. Totalitatea dinţilor unei persoane; p. ext. felul în care sunt înşiraţi şi alcătuiţi dinţii; dentiţie. ♢ Dantură (falsă) = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinţii unor organe de maşini sau scule (roţi dinţate, freze, broşe etc.). – Din fr. denture.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinţii unei roţi cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DANTÚRĂ f. 1) Totalitate a dinţilor (din gură); dentiţie. ♢ ~ falsă proteză dentară. 2) Fel în care sunt aranjaţi dinţii pe maxilar; dentiţie. 3) tehn. Ansamblul dinţilor unei roţi. [G.-D. danturii] /<fr. denture
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A DANTUR//Á ~éz tranz. tehn. (roţi) A înzestra cu dantură (cu ajutorul unei freze speciale). /Din dantură
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DANTÚRĂ s.f. 1. Totalitatea dinţilor unui om; (p. ext.) felul în care sunt aşezaţi dinţii. 2. Ansamblu format de dinţii unor organe de maşini sau de utilaj (freze, pile, burghie etc.)- [Var. dentură s.f. / < fr. denture].
(Dicţionar de neologisme)
DANTURÁ vb. I. tr. A tăia dinţii unei roţi cu ajutorul unei freze speciale. [< dantură].
(Dicţionar de neologisme)
DANTÚRĂ s. f. 1. totalitatea dinţilor unui om. ♢ dentiţie (3). 2. ansamblu al dinţilor unor organe de maşini sau de utilaje. (< fr. denture)
(Marele dicţionar de neologisme)
DANTURÁ vb. tr. a tăia dinţii unei roţi cu ajutorul unei freze speciale. (< dantură)
(Marele dicţionar de neologisme)
dantúră s. f., g.-d. art. dantúrii; pl. dantúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
danturá vb., ind. prez. 1 sg. danturéz, 3 sg. şi pl. dantureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DANTÚRĂ s. dentiţie. (Are o ~ perfectă.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinţii unei roţi cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A DANTUR//Á ~éz tranz. tehn. (roţi) A înzestra cu dantură (cu ajutorul unei freze speciale). /Din dantură
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DANTÚRĂ s.f. 1. Totalitatea dinţilor unui om; (p. ext.) felul în care sunt aşezaţi dinţii. 2. Ansamblu format de dinţii unor organe de maşini sau de utilaj (freze, pile, burghie etc.)- [Var. dentură s.f. / < fr. denture].
(Dicţionar de neologisme)
DANTURÁ vb. I. tr. A tăia dinţii unei roţi cu ajutorul unei freze speciale. [< dantură].
(Dicţionar de neologisme)
DANTÚRĂ s. f. 1. totalitatea dinţilor unui om. ♢ dentiţie (3). 2. ansamblu al dinţilor unor organe de maşini sau de utilaje. (< fr. denture)
(Marele dicţionar de neologisme)
DANTURÁ vb. tr. a tăia dinţii unei roţi cu ajutorul unei freze speciale. (< dantură)
(Marele dicţionar de neologisme)
dantúră s. f., g.-d. art. dantúrii; pl. dantúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
danturá vb., ind. prez. 1 sg. danturéz, 3 sg. şi pl. dantureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DANTÚRĂ s. dentiţie. (Are o ~ perfectă.)
(Dicţionar de sinonime)