dar dex - definiţie, sinonime, conjugare
DAR1 conj., adv. A. Conj. I. (Leagă propoziţii sau părţi de propoziţie adversative) 1. (Arată o opoziţie) Cu toate acestea, totuşi. ♢ Expr. D-apoi (bine) sau dar cum să nu, se spune ca răspuns negativ la o propunere. ♦ Ci. Nu că zic, dar aşa este. 2. (Arată o piedică) Însă. Ascult, dar nu înţeleg. ♢ Expr. Dar aş! = însă, nici vorbă, nici gând! 3. (Adaugă o idee nouă la cele spuse mai înainte) Mai mult decât atât, cu atât mai mult, darămite. Munte cu munte se întâlneşte, dar om cu om. ♢ Expr. D-apoi = darămite. ♦ (După o propoziţie optativă urmată de o construcţie negativă) Nicidecum, nici gând, ♢ Expr. Nici... dar nici... = nici..., cu atât mai puţin... ♦ Altfel, altminteri. Sunt om bun, dar ţi-aş arăta eu! II. (În propoziţii conclusive) Prin urmare, aşadar, deci. Revin dar la primele idei. ♦ (În legătură cu un imperativ, exprimă nerăbdarea, încurajarea, dojana etc.) Ci. Dar deschide odată! III. (Introduce o propoziţie interogativă) Oare? Dar ce vreţi voi de la mine? IV. (Înaintea unui cuvânt care de obicei se repetă, întăreşte înţelesul acestuia) Mă voi apuca serios de lucru, dar serios! ♦ (Exprimă surprinderea, uimirea, mirarea) Dar frumos mai cânţi! B. Adv. (Înv. şi reg.) Da, aşa, astfel. ♢ Expr. (Pop.) Păi dar = cum altfel? ♦ Fireşte, desigur; negreşit. [Var.: da, dáră conj.] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DAR2, daruri, s.n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fără plată cuiva, în semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ♢ Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ♢ Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donaţie. 2. (Bis.) Prinos, ofrandă. ♢ Sfintele daruri = pâinea şi vinul sfinţite pentru cuminecătură. II. 1. Însuşire (cu care se naşte cineva); aptitudine, vocaţie, talent. ♢ Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul beţiei = a fi (sau a deveni) beţiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În concepţia creştină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ♢ Darul preoţiei = dreptul de a exercita funcţiile preoţeşti. – Din sl. darú.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DAR1 conj. 1) (exprimă un raport adversativ şi leagă două propoziţii sau două părţi de propoziţie) Da; însă; iar. El are dorinţă de a lucra, dar nu are condiţii. 2) (exprimă un raport conclusiv şi leagă propoziţii sau fraze) Deci. Vom încerca, dar să soluţionăm problema. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DAR2 ~uri n. 1) Obiect oferit cuiva sau primit de la cineva fără plată în semn de prietenie, de dragoste, de respect etc.; cadou; atenţie. 2) Aptitudine deosebită cu care este înzestrat cineva; talent. 3) Deprindere rea. A avea ~ul beţiei. 4) bis. Graţie divină acordată omului; har. 5) rel.: Sfintele ~uri pâinea şi vinul sfinţite pentru împărtăşanie. /<sl. daru
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dar conj. – 1. Însă (funcţie adversativă). – 2. (Adv.) Atunci (funcţie consecutivă). – Var. dară (vulg.), da. Probabil rezultat al compunerii cu prep. de şi (i)ar(ă), v. iar. Opiniile asupra originii acestui cuvînt sînt poate împărţite. După Puşcariu, ZRPh., XXXII, 112 şi REW 2513, din lat. de ea re. Creţu 315, Tiktin şi Iordan, Dift., 49, pleacă de la *deară ‹ lat. de vero; Scriban îl pune în legătură cu sb. da „însă”. Este evidentă confuzia cu da afirmativ, atît în var. vulg. da, „dar” cît şi în var. vulg. dar „da”, folosită uneori de scriitorii moldoveni. Doar(ă), adv. şi conj. (păi, atunci, funcţie interogativă sau consecutivă; înv., pentru ca, funcţie consecutivă; poate, posibil, funcţie dubitativă; numai, doar, funcţie restrictivă), pare în principal acelaşi cuvînt (după Tiktin, doară reprezintă lat. *de volat, în loc de *de velit, compunere care nu pare normală, şi pe care totuşi o admite Scriban; Candrea-Dens., ad 501 şi Candrea pleacă de la de hora). Este posibilă o confuzie cu oare, cu funcţie interogativă. Se observă astăzi o tendinţă de a reduce pe doar la dor.
(Dicţionarul etimologic român)

dar (dáruri), s.n. – 1. Cadou, donaţie. – 2. Calitate înnăscută, fire. – 3. Calitate dobîndită, caracter, condiţie. – Megl. dar. Sl. darŭ „donare” (Cihac, II, 90; Conev 58; Candrea), cf. bg., sb., rus. dar. – Der. darnic, adj. (generos, mărinimos); nedarnic, adj. (zgîrcit, avar, meschin); dărnicie, s.f. (generozitate, mărinimie); dărui, vb. (a dona, a dărui), din sl. darovati, darujǫ (Cihac, II, 90; Iordan, Dift., 137), cf. bg. darjavam, sb. darovati; dăruială, s.f. (dar, cadou, ofrandă); dăruitor, s.m. (persoană care dăruieşte). Locuţiunea adv. în dar a ajuns să însemne şi „în zadar” (ca sp. de balde faţă de en balde), cf. „în zadar”.
(Dicţionarul etimologic român)

a avea darul beţiei / suptului expr. a fi alcoolic, a consuma multe băuturi alcoolice (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

dar, daruri s.n. 1. (intl.) lucru furat. 2. plic cu bani oferit de un pacient unui medic. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

dar conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dar s. n., pl. dáruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DAR adv. v. da, desigur, fireşte.
(Dicţionar de sinonime)

DAR conj. v. altfel, altminteri.
(Dicţionar de sinonime)

DAR conj., adv. 1. conj. însă, totuşi. (Aş vrea să te cred, ~ am unele îndoieli.) 2. conj. ci, însă, numai, (reg.) fără, (Ban. şi Transilv.), ci. (Nu-i prost cine dă, ~ cel ce rabdă.) 3. conj. însă, numai, (prin Transilv.) pedig. (Eşti prea bună, ~ nu mă iubeşti.) 4. conj. darămite, (rar) încămite, mite, nemite, (înv. şi pop.) necum. (Munte cu munte se întâlneşte, ~ om cu om.) 5. conj. aşadar, deci, (livr.) ci. (~, nu ne putem limita la ...) 6. adv. (interogativ) oare? păi? (~ aşa să fie?)
(Dicţionar de sinonime)

DAR s. I. 1. v. cadou. 2. v. donaţie. 3. v. ofrandă. 4. v. aptitudine. 5. v. însuşire. 6. calitate, har, însuşire. (Are ~ul de a provoca râsul.) 7. v. avantaj. 8. v. graţie. II. v. patimă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: da

Cuvinte se termină cu literele: ar