dara dex - definiţie, sinonime, conjugare
DẤRĂ, dâre, s.f. 1. Urmă îngustă şi continuă lăsată pe pământ, pe nisip, pe zăpadă pe iarbă etc. de un obiect târât sau de o cantitate mică de lichid, de grăunţe etc. vărsate; p. gener. urmă. ♢ Expr. (Fam.) A face dâră prin barbă = a face începutul, a stabili un obicei (rău), a crea un precedent. 2. Dungă, linie; spec. dungă, rază de lumină. – Din sl. dira.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DARÁ s.f. Greutatea ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă sau se cântăreşte o marfă. ♢ Expr. Mai mare daraua decât ocaua sau nu face daraua cât ocaua = prea multă osteneală pentru obţinerea unui lucru neînsemnat. – Din tc. dara.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DÁRĂ conj. v. dar1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DÂR//Ă ~e f. 1) Urmă neîntreruptă lăsată de un obiect târât (pe pământ, pe nisip, pe zăpadă), de un lichid ce se scurge etc. 2) Şir de urme lăsate de un om sau de un animal (pe pământ, pe nisip sau pe zăpadă). 3): ~ de lumină rază de lumină proiectată în întuneric de o sursă. /<sl. dira
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DARÁ f. Greutate a recipientului, ambalajului sau a vehiculului în care este cântărită, păstrată sau transportată o marfă. ♢ Mai mare ~ua decât ocaua (sau nu face ocaua cât ~ua) mai mare efortul decât câştigul. [Art. daraua; G.-D. daralei] /<turc. dara
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DÂRÎ́, dârắsc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca (ceva) lăsând dâre. Cine dracul te-a adus ... Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fâneţele, Să-mi dârăşti livezile, Şi să-mi paşti ierburile? TEODORESCU, P.P. 627. (Var.: dârá vb. I – TEODORESCU, P.P. 67)
(Dicţionarul limbii române literare contemporane)

DÂRÁ vb. I. v. dârî.
(Dicţionarul limbii române literare contemporane)

dîră (dấre), s.f. – Urmă. – Mr. dîră, megl. diră. Sl. dirá „gaură, urmă” (G. Mohl, Mél. Soc. Ling., VII, 160; Tiktin; Candrea), cf. sb. dirá, bg. dyria, slov. dira. – Der. dîri, vb. (Trans., a urmări, a adulmeca), cf. sl. dirjǫ „a merge pe urme”; dîrîi, vb. (Trans. de Nord, a zgîria), care pare a se fi încrucişat cu sl. dirati (Candrea).
(Dicţionarul etimologic român)

dará (darále), s.f. – Tară, cusur, hibă. – Mr., megl. dară. Tc. (arab.) dara, tara (Şeineanu, II, 155), cf. ngr. (ν)τάρα, alb. tarë, bg., sb. dara, it., sp. tara, fr. tare. Cf. Miklosich, Fremdw. 83.
(Dicţionarul etimologic român)

dâră s. f., g.-d. art. dârei; pl. dâre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dará s. f., art. daráua, g.-d. art. darálei; pl. darále
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dârî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dârăsc, 3 sg. dârăşte, imperf. 3 sg. dârá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dâráscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DÂRĂ s. 1. urmă, (reg.) şarampoi, (rar fig.) brazdă. (O ~ de sânge.) 2. v. rază.
(Dicţionar de sinonime)

DARÁ s. tară. (~ua unei mărfi.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: da dar

Cuvinte se termină cu literele: ra ara