DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ♢ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat faţa de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moraliceşte sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius (după da2).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DATORÍ vb. IV. v. datora.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care datorează ceva; care are obligaţia de a restitui o datorie (bănească). ♢ A socoti (pe cineva) ~ a pretinde cuiva o datorie în mod neîntemeiat. ~ vândut care este încurcat în datorii băneşti. 2) Care are obligaţia morală sau materială de a acţiona într-un anumit fel; obligat. 3) Care este obligat moral la recunoştinţă (pentru un anumit serviciu); îndatorat. /<lat. debitorius
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
datór (datoáre), adj. – 1. Care are de plătit o datorie, debitor. – 2. Obligat. – Var. datoriu, (Trans., Banat) dător(i), detori(u). Mr. dător. Lat. *dĕbĭtorius, în loc de dĕbĭtor (Cipariu, Gram., 86; Puşcariu 486; Candrea-Dens., 473; REW 2492; Tiktin; Candrea); cf. prov., sp. deudor, port. devedor. Vocalismul indică producerea unei contaminări semantic normală, cu dare. – Der. datoriu, s.n. (înv., datorie, obligaţie); datori (var. datora), vb. (a face datorii; a trebui); datorie, s.f. (sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva; obligaţie morală); datorinţă, s.f. (înv., datorie, obligaţie); datornic, s.m. (dator, debitor), fără a părea important de decis dacă vine de la datorie (Graur, Noms dágent, 26), sau de la dator (Puşcariu, Dacor., VII, 446); îndatori (var. îndatora), vb. (a da credit, a da împrumut; a obliga); îndatoritor, adj. (generos, serviabil), alb. dëtürë „datorie”, detores „datornic” (cf. Meyer 66) ar putea
(Dicţionarul etimologic român)
datór adj. m., pl. datóri; f. sg. şi pl. datoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DATÓR adj. 1. îndatorat. (Om ~ cu bani.) 2. obligat. (Sunt ~ să fac acest lucru.)
(Dicţionar de sinonime)
DATÓR s. v. datorie, îndatorire, însărcinare, obligaţie, sarcină.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DATORÍ vb. IV. v. datora.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
datór (datoáre), adj. – 1. Care are de plătit o datorie, debitor. – 2. Obligat. – Var. datoriu, (Trans., Banat) dător(i), detori(u). Mr. dător. Lat. *dĕbĭtorius, în loc de dĕbĭtor (Cipariu, Gram., 86; Puşcariu 486; Candrea-Dens., 473; REW 2492; Tiktin; Candrea); cf. prov., sp. deudor, port. devedor. Vocalismul indică producerea unei contaminări semantic normală, cu dare. – Der. datoriu, s.n. (înv., datorie, obligaţie); datori (var. datora), vb. (a face datorii; a trebui); datorie, s.f. (sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva; obligaţie morală); datorinţă, s.f. (înv., datorie, obligaţie); datornic, s.m. (dator, debitor), fără a părea important de decis dacă vine de la datorie (Graur, Noms dágent, 26), sau de la dator (Puşcariu, Dacor., VII, 446); îndatori (var. îndatora), vb. (a da credit, a da împrumut; a obliga); îndatoritor, adj. (generos, serviabil), alb. dëtürë „datorie”, detores „datornic” (cf. Meyer 66) ar putea
(Dicţionarul etimologic român)
datór adj. m., pl. datóri; f. sg. şi pl. datoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DATÓR adj. 1. îndatorat. (Om ~ cu bani.) 2. obligat. (Sunt ~ să fac acest lucru.)
(Dicţionar de sinonime)
DATÓR s. v. datorie, îndatorire, însărcinare, obligaţie, sarcină.
(Dicţionar de sinonime)