DÁUNĂ, daune, s.f. 1. Pagubă, vătămare, prejudiciu (material sau moral). ♢ Loc. prep. În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). 2. Despăgubire. [Pr.: da-u-] – Din lat. damnum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DÁUN//Ă ~e f. 1) Factor care provoacă cuiva pierderi morale sau materiale 2) mai ales la pl. Pierdere (morală sau materială) cauzată cuiva; pagubă; stricăciune; prejudiciu. ♢ În ~a (cuiva) în detrimentul (cuiva); în paguba (cuiva). 3) la pl. Despăgubire pentru un prejudiciu (material). A plăti cuiva ~ele. [ G.-D. daunei; Sil. da-u-] /<lat. damnum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A DĂUN//Á ~éz intranz. A cauza o daună (cuiva); a aduce daune. [Sil. dă-u-] /Din daună
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
dáună (dáune), s.f. – Pagubă, prejudiciu. Se consideră în general der. de la lat. damnum (sec. XIX), cu fonetismul ca în scamnum › scaun, şi cu f. de la pagubă (Philippide, Principii, 66; Tiktin; Candrea; Scriban); însă această explicaţie nu este satisfăcătoare, deoarece cuvîntul apare pentru prima oară la scriitorii romantici (Negruzzi, Alecsandri), care nu aveau suficientă pregătire filologică pentru a-şi imagina sau simţi astfel de analogii. Puşcariu 488-490 crede că este vorba de un cuvînt tradiţional din fondul latin (cf. REW 2348), şi Philippide, II, 639 îl pune în legătură cu alb. dëmoń „a dăuna”; lipsesc însă dovezi cu privire la uzul său. Cuvîntul necesită un studiu care deocamdată nu există. – Der. dăuna, vb. (a dăuna, a prejudicia); dăunător, adj. (dăunător); dăunos, adj. (lacom, dăunător); desdăuna, vb. (a despăgubi), pe baza fr. dédommager.
(Dicţionarul etimologic român)
DÁUNĂ s.f. Stricăciune, pagubă, vătămare. ♢ În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). / pron. da-u-. / < lat. damnum].
(Dicţionar de neologisme)
DĂUNÁ vb. I. intr. A păgubi, a face stricăciuni; a prejudicia. [Pron. dă-u-, p.i. -nez. / < daună].
(Dicţionar de neologisme)
DÁUNĂ s. f. 1. stricăciune, pagubă; prejudiciu moral. 2. (pl.) despăgubiri morale. o în ă (cuiva sau a ceva) = în paguba (cuiva sau a ceva). (< lat. daunum)
(Marele dicţionar de neologisme)
DĂUNÁ vb. tr. a păgubi pe cineva; a prejudicia. (< daună)
(Marele dicţionar de neologisme)
dáună s. f. (sil. dă-u-), g.-d. art. dáunei; pl. dáune
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dăuná vb. (sil. dă-u-), ind. prez. 1 sg. dăunéz, 3 sg. şi pl. dăuneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DÁUNĂ s. 1. v. pagubă. 2. v. prejudiciu. 3. (la pl.) v. despăgubire.
(Dicţionar de sinonime)
DĂUNÁ vb. 1. a prejudicia, a strica, a vătăma. (Ceva care ~ sănătăţii.) 2. a păgubi, a prejudicia, a vătăma, (livr.) a leza. (fig.) a lovi. (~ intereselor lor.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Daună ≠ folos
(Dicţionar de antonime)
A dăuna ≠ a folosi
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DĂUNÁ, dăunez, vb. I. Intranz. A pricinui (cuiva) o pagubă, o stricăciune; a prejudicia. [Pr.: dă-u-] – Din daună.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A DĂUN//Á ~éz intranz. A cauza o daună (cuiva); a aduce daune. [Sil. dă-u-] /Din daună
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
dáună (dáune), s.f. – Pagubă, prejudiciu. Se consideră în general der. de la lat. damnum (sec. XIX), cu fonetismul ca în scamnum › scaun, şi cu f. de la pagubă (Philippide, Principii, 66; Tiktin; Candrea; Scriban); însă această explicaţie nu este satisfăcătoare, deoarece cuvîntul apare pentru prima oară la scriitorii romantici (Negruzzi, Alecsandri), care nu aveau suficientă pregătire filologică pentru a-şi imagina sau simţi astfel de analogii. Puşcariu 488-490 crede că este vorba de un cuvînt tradiţional din fondul latin (cf. REW 2348), şi Philippide, II, 639 îl pune în legătură cu alb. dëmoń „a dăuna”; lipsesc însă dovezi cu privire la uzul său. Cuvîntul necesită un studiu care deocamdată nu există. – Der. dăuna, vb. (a dăuna, a prejudicia); dăunător, adj. (dăunător); dăunos, adj. (lacom, dăunător); desdăuna, vb. (a despăgubi), pe baza fr. dédommager.
(Dicţionarul etimologic român)
DÁUNĂ s.f. Stricăciune, pagubă, vătămare. ♢ În dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba, în detrimentul (cuiva sau a ceva). / pron. da-u-. / < lat. damnum].
(Dicţionar de neologisme)
DĂUNÁ vb. I. intr. A păgubi, a face stricăciuni; a prejudicia. [Pron. dă-u-, p.i. -nez. / < daună].
(Dicţionar de neologisme)
DÁUNĂ s. f. 1. stricăciune, pagubă; prejudiciu moral. 2. (pl.) despăgubiri morale. o în ă (cuiva sau a ceva) = în paguba (cuiva sau a ceva). (< lat. daunum)
(Marele dicţionar de neologisme)
DĂUNÁ vb. tr. a păgubi pe cineva; a prejudicia. (< daună)
(Marele dicţionar de neologisme)
dáună s. f. (sil. dă-u-), g.-d. art. dáunei; pl. dáune
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dăuná vb. (sil. dă-u-), ind. prez. 1 sg. dăunéz, 3 sg. şi pl. dăuneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DÁUNĂ s. 1. v. pagubă. 2. v. prejudiciu. 3. (la pl.) v. despăgubire.
(Dicţionar de sinonime)
DĂUNÁ vb. 1. a prejudicia, a strica, a vătăma. (Ceva care ~ sănătăţii.) 2. a păgubi, a prejudicia, a vătăma, (livr.) a leza. (fig.) a lovi. (~ intereselor lor.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Daună ≠ folos
(Dicţionar de antonime)
A dăuna ≠ a folosi
(Dicţionar de antonime)