DEŞTÉPT, DEŞTEÁPTĂ, deştepţi, deştepte, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorţeală. 2. (Adesea substantivat) Care înţelege cu uşurinţă şi exact ceea ce citeşte, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Şiret, viclean, şmecher. – Lat. de-excitus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DEŞTEPTÁ, deştépt, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorţeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viaţă. 2. Refl. (Despre sentimente, dorinţe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănţui. 3. Refl. A deveni conştient, a ajunge să înţeleagă, să-şi dea seama de realităţi. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Probabil lat. de-excitare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DEŞT//ÉPT ~eáptă (~épţi, ~épte) 1) şi substantival Care vădeşte deşteptăciune; cu capacităţi intelectuale deosebite; inteligent. 2) iron. Care se orientează cu pricepere în orice situaţie, trăgând foloase; hâtru; viclean; şiret; şmecher. 3) rar Care nu doarme; treaz. /<lat. deexcitus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A DEŞTEPTÁ deştépt tranz. A face să se deştepte. /<lat. deexcitare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DEŞTEPTÁ mă deştept intranz. 1) (despre persoane) A trece de la starea de somn la cea de veghe; a se trezi; a se scula. 2) A reveni (dintr-o stare de letargie, de reverie etc.) la starea de sesizare conştientă a vieţii; a se trezi. 3) (despre natură) A începe un nou ciclu de vegetaţie; a reveni la viaţă. 4) fig. (despre sentimente, dorinţe, idei etc.) A începe să capete contururi precise; a se înfiripa; a înmuguri; a încolţi. 5) (despre persoane) A deveni conştient; a ajunge să înţeleagă realitatea. 6) A deveni (mai) deştept; a căpăta mai multă inteligenţă. /<lat. deexcitare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
deşteptá (deşteptát, deşteptát), vb. – 1. A trezi. – 2. A însufleţi, a înviora, a stimula. – Mr. dişteptu; dişteptare, megl. diştet, diştitari. Lat. dĭspectāre „a deschide ochii”. Rezultatul rom., în mod normal *dişpept, a suferit o asimilaţie, aceeaşi ca în aşpept › aştept. Semantismul este normal, dacă se pleacă de la sensul „a deschide ochii”, care apare în lat. şi care este firesc, astfel încît dĭspectāre nu este altceva decît un frecventativ de la dĭspĭcĕre „a deschide ochii şi a începe să vadă”. Această der. a fost deja indicată de Candrea, Rom., XXXI, 307, dar nu a fost acceptată şi pînă la urmă a fost abandonată chiar de autor, din motive pe care nu le înţelegem. A influenţat poate în lipsa ei de succes conştiinţa diferenţei semantice prea mari între rezultatul rom. şi reprezentanţii romanici ai lui dĭspectāre (it. dispettare, cat. despitar, sp. despechar), toţi cu sensul de „a provoca supărare”. Acest criteriu, totuşi, nu pare suficient, întrucît der. romanici sînt mai puţin clari decît rom., şi este mai probabil să provină direct din despĭcĕre, prin intermediul part. despectus (Parti 374; Corominas, II, 153). Este adevărat că s-a semnalat în rom. un corespondent despeta, vb. (a supăra, a necăji), care ar reprezenta acelaşi etimon (Lacea, Dacor., IV, 777; REW 2579); dar, pe de o parte, acest cuvînt lipseşte în toate dicţionarele rom., ne este necunoscut şi pînă la un anume punct este îndoielnic, iar pe de altă parte, paralelismul cu aştepta demonstrează că rezultatul rom. al lui dĭspectāre nu putea fi despeta. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din lat. *deexpergĕre (Cihac, I, 77; Lambrior, Rom., VII, 92) sau lat. *dĭsperrĕctāre (Tiktin), la fel de dificil fonetic; din lat. *deexcĭtāre (Puşcariu 528; REW 2515; Candrea-Dens., 494; Iordan, Dift., 49; Pascu, I, 76; Densusianu, GS, II, 8; Candrea; Scriban), al cărui fonetism nu se înţelege la rîndul lui. Der. deştept, adj. (ager; inteligent, isteţ, pătrunzător), a cărei formaţie este puţin clară, dar care derivă probabil direct de la dispectus, part. de la dispĭcere (după autorii menţionaţi, din lat. *deexcĭtus); deşteptăciune, s.f. (inteligenţă, pătrundere); deşteptător, adj. (care deşteaptă).
(Dicţionarul etimologic român)
deştept, -eaptă, deştepţi, -te s.m., sf., adj. (iron., peior.) prost, nerod. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
deştépt adj. m., pl. deştépţi; f. sg. deşteáptă, pl. deştépte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
deşteptá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. deşteáptă; conj. prez. 3 sg. şi pl. deştépte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DEŞTÉPT adj. 1. v. treaz. 2. v. sculat. 3. v. inteligent. 4. v. spiritual. 5. abil, dibaci, ingenios, iscusit, isteţ, îndemânatic, meşter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. şi reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meşteşugăreţ, practic, (fam. fig.) breaz. (Om deştept.) 6. chibzuit, cuminte, inteligent, înţelept. (O faptă deşteaptă.)
(Dicţionar de sinonime)
DEŞTEPTÁ vb. 1. v. trezi. 2. v. suscita.
(Dicţionar de sinonime)
DEŞTEPTÁ vb. v. însufleţi, învia, scula.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Deştept ≠ adormit, bleg, chiomb, mărginit, nătâng, nătărău, năuc, neghiob, nerod, prost, prostănac, redus, tâmp, tont, zevzec, nepriceput
(Dicţionar de antonime)
A (se) deştepta ≠ a (se) culca, a adormi
(Dicţionar de antonime)
A se deştepta ≠ a adormi
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DEŞTEPTÁ, deştépt, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorţeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viaţă. 2. Refl. (Despre sentimente, dorinţe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănţui. 3. Refl. A deveni conştient, a ajunge să înţeleagă, să-şi dea seama de realităţi. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Probabil lat. de-excitare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A DEŞTEPTÁ deştépt tranz. A face să se deştepte. /<lat. deexcitare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DEŞTEPTÁ mă deştept intranz. 1) (despre persoane) A trece de la starea de somn la cea de veghe; a se trezi; a se scula. 2) A reveni (dintr-o stare de letargie, de reverie etc.) la starea de sesizare conştientă a vieţii; a se trezi. 3) (despre natură) A începe un nou ciclu de vegetaţie; a reveni la viaţă. 4) fig. (despre sentimente, dorinţe, idei etc.) A începe să capete contururi precise; a se înfiripa; a înmuguri; a încolţi. 5) (despre persoane) A deveni conştient; a ajunge să înţeleagă realitatea. 6) A deveni (mai) deştept; a căpăta mai multă inteligenţă. /<lat. deexcitare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
deşteptá (deşteptát, deşteptát), vb. – 1. A trezi. – 2. A însufleţi, a înviora, a stimula. – Mr. dişteptu; dişteptare, megl. diştet, diştitari. Lat. dĭspectāre „a deschide ochii”. Rezultatul rom., în mod normal *dişpept, a suferit o asimilaţie, aceeaşi ca în aşpept › aştept. Semantismul este normal, dacă se pleacă de la sensul „a deschide ochii”, care apare în lat. şi care este firesc, astfel încît dĭspectāre nu este altceva decît un frecventativ de la dĭspĭcĕre „a deschide ochii şi a începe să vadă”. Această der. a fost deja indicată de Candrea, Rom., XXXI, 307, dar nu a fost acceptată şi pînă la urmă a fost abandonată chiar de autor, din motive pe care nu le înţelegem. A influenţat poate în lipsa ei de succes conştiinţa diferenţei semantice prea mari între rezultatul rom. şi reprezentanţii romanici ai lui dĭspectāre (it. dispettare, cat. despitar, sp. despechar), toţi cu sensul de „a provoca supărare”. Acest criteriu, totuşi, nu pare suficient, întrucît der. romanici sînt mai puţin clari decît rom., şi este mai probabil să provină direct din despĭcĕre, prin intermediul part. despectus (Parti 374; Corominas, II, 153). Este adevărat că s-a semnalat în rom. un corespondent despeta, vb. (a supăra, a necăji), care ar reprezenta acelaşi etimon (Lacea, Dacor., IV, 777; REW 2579); dar, pe de o parte, acest cuvînt lipseşte în toate dicţionarele rom., ne este necunoscut şi pînă la un anume punct este îndoielnic, iar pe de altă parte, paralelismul cu aştepta demonstrează că rezultatul rom. al lui dĭspectāre nu putea fi despeta. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din lat. *deexpergĕre (Cihac, I, 77; Lambrior, Rom., VII, 92) sau lat. *dĭsperrĕctāre (Tiktin), la fel de dificil fonetic; din lat. *deexcĭtāre (Puşcariu 528; REW 2515; Candrea-Dens., 494; Iordan, Dift., 49; Pascu, I, 76; Densusianu, GS, II, 8; Candrea; Scriban), al cărui fonetism nu se înţelege la rîndul lui. Der. deştept, adj. (ager; inteligent, isteţ, pătrunzător), a cărei formaţie este puţin clară, dar care derivă probabil direct de la dispectus, part. de la dispĭcere (după autorii menţionaţi, din lat. *deexcĭtus); deşteptăciune, s.f. (inteligenţă, pătrundere); deşteptător, adj. (care deşteaptă).
(Dicţionarul etimologic român)
deştept, -eaptă, deştepţi, -te s.m., sf., adj. (iron., peior.) prost, nerod. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
deştépt adj. m., pl. deştépţi; f. sg. deşteáptă, pl. deştépte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
deşteptá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. deşteáptă; conj. prez. 3 sg. şi pl. deştépte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DEŞTÉPT adj. 1. v. treaz. 2. v. sculat. 3. v. inteligent. 4. v. spiritual. 5. abil, dibaci, ingenios, iscusit, isteţ, îndemânatic, meşter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. şi reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meşteşugăreţ, practic, (fam. fig.) breaz. (Om deştept.) 6. chibzuit, cuminte, inteligent, înţelept. (O faptă deşteaptă.)
(Dicţionar de sinonime)
DEŞTEPTÁ vb. 1. v. trezi. 2. v. suscita.
(Dicţionar de sinonime)
DEŞTEPTÁ vb. v. însufleţi, învia, scula.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Deştept ≠ adormit, bleg, chiomb, mărginit, nătâng, nătărău, năuc, neghiob, nerod, prost, prostănac, redus, tâmp, tont, zevzec, nepriceput
(Dicţionar de antonime)
A (se) deştepta ≠ a (se) culca, a adormi
(Dicţionar de antonime)
A se deştepta ≠ a adormi
(Dicţionar de antonime)