DEAMBULÁ vb. intr. a merge fără un scop precis, după propria fantezie sau poftă, a rătăci. (< fr. déambuler)
(Marele dicţionar de neologisme)
deambuláre s. f. (sil. de-am-), g.-d. art. deambulării
(Dicţionar ortografic al limbii române)
deambulá vb. (sil. de-am-), ind. prez. 1 sg. deambuléz, 3 sg. şi pl. deambuleáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Marele dicţionar de neologisme)
deambuláre s. f. (sil. de-am-), g.-d. art. deambulării
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)