debușare

DEBUŞÁ, debuşez, vb. I. Intranz. A ieşi dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEBUŞÁRE s.f. Acţiunea de a debuşa. – V. debuşa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEBUŞÁ vb. I. intr. (Mil.) A ieşi dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. [< fr. déboucher].
(Dicţionar de neologisme)

DEBUŞÁRE s.f. Acţiunea de a debuşa. [< debuşa].
(Dicţionar de neologisme)

DEBUŞÁ vb. intr. a da înspre..., a se deschide spre... ♢ (mil.) a ieşi dintr-un loc îngust, acoperit, la loc deschis. (< fr. déboucher)
(Marele dicţionar de neologisme)

debuşá vb., ind. prez. 1 sg. debuşéz, 3 sg. şi pl. debuşeáză, 1 pl. debuşăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. debuşéze; ger. debuşând
(Dicţionar ortografic al limbii române)

debuşáre s. f., g.-d. art. debuşării; pl. debuşări
(Dicţionar ortografic al limbii române)