debusolare

DEBUSOLÁ, debusolez, vb. I. Tranz. (Franţuzism) A dezorienta. – Din fr. déboussoler.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEBUSOLÁRE, debusolări, s.f. Acţiunea de a debusola şi rezultatul ei. – V. debusola.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEBUSOL//Á ~éz tranz. fam. A face să se debusoleze; a dezorienta. /<fr. déboussoler
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DEBUSOL//Á mă ~éz intranz. A pierde simţul orientării; a se dezorienta. /<fr. déboussoler
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEBUSOLÁRE s.f. (Liv.) Dezorientare. [Et. incertă].
(Dicţionar de neologisme)

DEBUSOLÁ vb. tr. a dezorienta. (< fr. déboussoler)
(Marele dicţionar de neologisme)

debusolá vb., ind. prez.1 sg. debusoléz, 3 sg. şi pl. debusoleáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

debusoláre s. f., pl. debusolări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DEBUSOLÁ vb. v. deruta, descumpăni, dezorienta, încurca, zăpăci.
(Dicţionar de sinonime)

DEBUSOLÁRE s. v. derută, descumpănire, dezorientare, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală.
(Dicţionar de sinonime)