DECÁN, -Ă, decani, -e, subst. 1. S.m. şi f. Membru al corpului profesoral universitar însărcinat cu conducerea unei facultăţi; grad deţinut de această persoană. 2. S.m. Persoană (aleasă dintre avocaţi) care conducea baroul avocaţilor. 3. S.m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite. 4. S.m. (În biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoţi, al unei instituţii religioase sau al unui local de cult. Decanul de Canterbury. 5. Decurion. – Din lat. decanus, germ. Dekan.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DECÁN ~i m. 1) (într-o instituţie de învăţământ superior) Conducător al unei facultăţi. 2) Conducător al unei societăţi sau al unei instituţii. 3) Membru al unei colectivităţi cu cea mai mare vechime în funcţie. 4) (în biserica anglicană) Conducător ecleziastic. 5) ist. (în armată romană) Conducător al unei decurii; decurion. /<lat. decanus, germ. Decan
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DECÁN, -Ă s.m. şi f. 1. Profesor (sau alt membru al corpului profesoral universitar) care deţine conducerea unei facultăţi. 2. Persoana cea mai în vârstă sau care are vechimea cea mai mare într-un anumit corp constituit. // s.m. 1. (Ant.) Ofiţer roman care comanda 10 soldaţi; decurion. 2. (În trecut) Persoană aleasă dintre avocaţi, care conducea baroul avocaţilor. 3. Conducător, şef ecleziastic în biserica anglicană. [ < lat. decanus, cf. it. decano, fr. doyen).
(Dicţionar de neologisme)
DECÁN1 s. m. regiune a cerului care face parte din semnele zodiacului. (< fr. décan, lat. decanus)
(Marele dicţionar de neologisme)
DECÁN2 s. n. hidrocarbură saturată aciclică cu 10 atomi de carbon în moleculă. (< deca- + -an)
(Marele dicţionar de neologisme)
DECÁN3, -Ă I. s. m. 1. (ant.) decurion. 2. persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare dintr-un anumit corp constituit. 3. (în trecut) persoană aleasă dintre avocaţi, care conducea baroul. 4. conducător, şef ecleziastic în biserica anglicană. II. s. m. f. membru al corpului profesoral universitar care deţine conducerea unei facultăţi. (< lat. decanus, germ. Dekan)
(Marele dicţionar de neologisme)
decan, decani s.m. (deţ.) deţinutul cu cea mai grea condamnare; deţinutul cu cele mai multe condamnări. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
decán s. m., pl. decáni
(Dicţionar ortografic al limbii române)
decánă s. f., g.-d. art. decánei; pl. decáne
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DECÁN ~i m. 1) (într-o instituţie de învăţământ superior) Conducător al unei facultăţi. 2) Conducător al unei societăţi sau al unei instituţii. 3) Membru al unei colectivităţi cu cea mai mare vechime în funcţie. 4) (în biserica anglicană) Conducător ecleziastic. 5) ist. (în armată romană) Conducător al unei decurii; decurion. /<lat. decanus, germ. Decan
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
DECÁN1 s. m. regiune a cerului care face parte din semnele zodiacului. (< fr. décan, lat. decanus)
(Marele dicţionar de neologisme)
DECÁN2 s. n. hidrocarbură saturată aciclică cu 10 atomi de carbon în moleculă. (< deca- + -an)
(Marele dicţionar de neologisme)
DECÁN3, -Ă I. s. m. 1. (ant.) decurion. 2. persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare dintr-un anumit corp constituit. 3. (în trecut) persoană aleasă dintre avocaţi, care conducea baroul. 4. conducător, şef ecleziastic în biserica anglicană. II. s. m. f. membru al corpului profesoral universitar care deţine conducerea unei facultăţi. (< lat. decanus, germ. Dekan)
(Marele dicţionar de neologisme)
decan, decani s.m. (deţ.) deţinutul cu cea mai grea condamnare; deţinutul cu cele mai multe condamnări. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
decán s. m., pl. decáni
(Dicţionar ortografic al limbii române)
decánă s. f., g.-d. art. decánei; pl. decáne
(Dicţionar ortografic al limbii române)