declamare

DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton şi cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DECLAMÁRE, declamări, s.f. Faptul de a declama; declamaţie. – V. declama.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DECLAMÁ declám tranz. 1) (texte, mai ales în versuri) A spune pe de rost, expresiv şi cu intonaţie adecvată; a recita. 2) (cuvinte, propoziţii) A pronunţa cu un ton retoric şi emfatic. /<fr. déclamer, lat. declamare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DECLAMÁ vb. I. tr. A spune ceva (mai ales versuri) tare, cu tonul şi gesturile adecvate. ♦ A vorbi retoric. [P.i. declám. / cf. fr. déclamer, it., lat. declamare].
(Dicţionar de neologisme)

DECLAMÁRE s.f. Faptul de a declama; declamaţie. [< declama].
(Dicţionar de neologisme)

DECLAMÁ vb. tr. a rosti cu voce tare un text literar (versuri). ♢ a vorbi cu un ton declamator. (< fr. déclamer, lat. declamare)
(Marele dicţionar de neologisme)

declamá vb. (sil. -cla-), ind. prez. 1 sg. declám, 3 sg. şi pl. declámă; ger. declamând
(Dicţionar ortografic al limbii române)

declamáre s. f. (sil. -cla-) → clamare
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DECLAMÁ vb. v. recita.
(Dicţionar de sinonime)

DECLAMÁRE s. v. recitare.
(Dicţionar de sinonime)