declarație dex - definiţie, sinonime, conjugare

declarație

[Sinonime]
DECLARÁŢIE, declaraţii, s.f. 1. Mărturisire, afirmare deschisă a unor convingeri, opinii sau sentimente; ceea ce afirmă cineva cu un anumit prilej. ♢ Verb de declaraţie = verb care denumeşte acţiunea de a vorbi sau de a gândi. ♦ Act oficial prin care se aduce la cunoştinţă, se întăreşte o măsură luată; notificare. ♦ Mărturie, depoziţie a unui martor. ♦ Relatare făcută în scris de către o persoană către un organ al administraţiei de stat, prin completarea unui formular; (concr.) formularul pe care se face această relatare. ♦ Formă de tratat internaţional. 2. (În sintagma) Declaraţie de război = încunoştinţare prealabilă şi oficială făcută de un stat către alt stat cu privire la începerea războiului împotriva acestuia. [Var.: declaraţiúne s.f.] – Din fr. déclaration, lat. declaratio, -onis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DECLARÁŢI//E ~i f. 1) Expunere orală sau scrisă prin care se face cunoscut ceva. ~ de dragoste. 2) Document oficial prin care se comunică ceva în mod public; comunicat; notificare. 3) Expunere în faţa instanţelor judecătoreşti a unor fapte săvârşite de cineva; mărturie; depoziţie. 4) Relatare a unor informaţii făcută pentru un organ administrativ prin completarea unui formular. 5) Formular folosit în acest scop. [Art. declaraţia; G.-D. declaraţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. déclaration, lat. declaratio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DECLARÁŢIE s.f. Arătare, afirmare a unor convingeri, a unor sentimente. ♢ Verb de declaraţie = verb care denumeşte acţiunea de „a vorbi”, „a gândi”. ♦ Act oficial prin care se comunică ceva, se ia o măsură; notificare. ♦ Mărturie, depoziţie în faţa unei autorităţi. ♦ Relatare făcută în faţa unui organ administrativ prin completarea unui formular; formularul însuşi. [Var. declaraţiune s.f. / cf. fr. déclaration, lat. declaratio].
(Dicţionar de neologisme)

DECLARÁŢIE s. f. 1. mărturisire, afirmare deschisă a unor convingeri, sentimente etc. o verb de ~ = verb care denumeşte acţiunea de „a vorbi”. 2. document oficial prin care se comunică ceva, se ia o măsură; notificare. 3. mărturie, depoziţie în faţa unei autorităţi. ♢ relatare făcută în faţa unei autorităţi. ♢ relatare făcută în faţa unui organ administrativ prin completarea unui formular; formularul însuşi. 4. (inform.) instrucţiune care precizează, pe baza indentificatorilor, atributele datelor utilizate într-un program sau într-o zonă a acestuia. (< fr. déclaration, lat. declaratio)
(Marele dicţionar de neologisme)

declaráţie s. f. (sil. -cla-, -ţi-e), art. declaráţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. declaráţiei; pl. declaráţii, art. declaráţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DECLARÁŢIE s. 1. v. afirmaţie. 2. comunicare. (O scurtă ~ făcută presei.) 3. (înv.) publicaţie. (O ~ oficială a guvernului.) 4. destăinuire, mărturisire. (~ de dragoste.) 5. v. depoziţie. 6. v. proclamaţie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: de dec decl decla declar

Cuvinte se termină cu literele: ie tie atie ratie aratie