declinare dex - definiţie, sinonime, conjugare
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-şi declina numele, calitatea etc. = a-şi spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz A refuza să-şi asume o sarcină, o răspundere, o funcţie, a nu vrea să soluţioneze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaşte competenţa cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aştri) A coborî spre asfinţit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DECLINÁRE, declinări, s.f. Acţiunea de a declina şi rezultatul ei. 1. Totalitatea modificărilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular şi la plural. ♦ Clasă sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc aceleaşi mijloace în realizarea flexiunii. 2. (În sintagma) Declinare de competenţă = trimitere a unei pricini spre soluţionare la organul de jurisdicţie competent de către organul sesizat cu soluţionarea ei, care constată incompetenţa sa. – V. declina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DECLINÁ1 declín tranz. 1) (substantive, adjective, pronume, numerale, articole) A trece prin cazuri şi numere schimbând forma. 2) înv. (nume de persoană) A face să fie cunoscut; a prezenta; a recomanda. 3) (sarcini, propuneri) A supune unei soluţionări negative; a respinge. 4) (funcţii) A refuza de a-şi asuma. 5) A pune la îndoială; a considera ca fiind nesigur. /<fr. décliner, lat. decli-nare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A DECLINÁ2 pers. 3 declínă intranz. (despre aştri) A se lăsa spre sau după orizont; a asfinţi; a apune; a scăpăta; a coborî. /<fr. décliner, lat. declinare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DECLIN//ÁRE ~ări f. gram. 1) Schimbare a unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol după cazuri şi numere. 2) Clasă de substantive care se declină după acelaşi model. [G.-D. declinării] /v. a declina
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DECLINÁ vb. I. 1. tr. A trece un nume (substantiv, adjectiv etc.) prin toate cazurile gramaticale. 2. tr. A refuza să-şi asume o sarcină, o funcţie etc. 3. intr. (Rar; despre aştri) A coborî către asfinţit, a apune. 4. tr. A nu recunoaşte, a nu admite ceva, a refuza să admită. 5. tr. A-şi declina numele, calitatea = a-şi spune numele, calitatea. [P.i. declín. / < lat. declinare, cf. fr. décliner].
(Dicţionar de neologisme)

DECLINÁRE s.f. 1. Trecerea unui nume (substantiv, adjectiv etc.) prin toate cazurile gramaticale. ♦ Clasă sau grupă de substantive sau de adjective care au aceleaşi forme de flexiune. 2. Hotărâre prin care o instanţă îşi constată incompetenţa şi trimite cazul unei instanţe competente. [< declina].
(Dicţionar de neologisme)

DECLINÁ vb. I. tr. 1. a trece un substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol prin toate cazurile gramaticale. 2. a respinge, a refuza, a contesta, a nu-şi asuma o sarcină, o funcţie etc. o a-şi ~ competenţa = a nu-şi recunoaşte competenţa (autoritatea, capacitatea de a se pronunţa într-o problemă); a-şi ~ orice răspundere = a nu-şi asuma răspunderea. 3. a nu recunoaşte, a nu admite ceva. 4. a-şi ~ numele, calitatea = a-şi spune numele, calitatea; a se prezenta. II. intr. (despre aştri) a coborî către asfinţit, a apune. ♢ (fig.) a decădea, a fi în declin; a-şi pierde vigoarea, importanţa. (< fr. décliner, lat. declinare)
(Marele dicţionar de neologisme)

DECLINÁRE s. f. 1. acţiunea de a declina. 2. totalitatea modificărilor suferite de un nume pentru a exprima cazurile gramaticale; flexiune nominală. ♢ clasă sau grupă de substantive care au aceleaşi forme de flexiune ori care folosesc aceleaşi mijloace de realizare a flexiunii. 3. (jur.) ~ de compentenţă = hotărâre prin care care o instanţă îşi constată incompetenţa şi trimite cazul unei instanţe competente. (< declina)
(Marele dicţionar de neologisme)

decliná vb. (sil. -cli-), ind. prez. 1 sg. declín, 3 sg. şi pl. declínă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

declináre s. f. (sil. -cli-), g.-d. art. declinării; pl. declinări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DECLINÁ vb. (GRAM.) (înv.) a (se) pleca. (A ~ un substantiv.)
(Dicţionar de sinonime)

DECLINÁ vb. v. apune, asfinţi, coborî, dispărea, pieri, pleca.
(Dicţionar de sinonime)

DECLINÁRE s. (GRAM.) declinaţie, flexiune nominală, (înv.) plecare. (~ unui substantiv.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: de dec decl decli declin

Cuvinte se termină cu literele: re are nare inare linare