declinatoriu dex - definiţie, sinonime, conjugare

declinatoriu

DECLINATÓRIU, -ÓRIE, declinatorii, adj. Care respinge competenţa unei instanţe sau contestă o jurisdicţie. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competenţă = hotărâre prin care o instanţă constată necompetenţa ei şi trimite cauza la o instanţă competentă. – Din fr. déclinatoire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DECLINATÓRI//U1 ~e (~i) Care declină recunoaşterea unei jurisdicţii. [Sil. -to-riu] /<fr. déclinatoire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DECLINATÓRI//U2 ~i n. jur. : ~ de competenţă hotărâre prin care o instanţă îşi recunoaşte incompetenţa, adresând cauza la o instanţă competentă.[Sil. -to-riu] /<fr. declinatoire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DECLINATÓRIU, -IE adj. (Jur.) Care nu recunoaşte competenţa unei instanţe sau contestă o jurisdicţie. ♢ (s.n.) Declinatoriu de competenţă = hotărâre prin care o instanţă constată incompetenţa ei şi trimite cauza la o instanţă competentă. [Pron. -riu. / cf. fr. déclinatoire].
(Dicţionar de neologisme)

DECLINATÓRIU, -IE adj., s. n. (jur.) (hotărâre) prin care se declină competenţa. o ~ de competenţă = hotărâre prin care o instanţă constată incompetenţa ei şi înaintează cauza la o instanţă competentă. (< fr. déclinatoire)
(Marele dicţionar de neologisme)

declinatóriu adj. m. (sil. -cli-) [-riu pron. riu], f. sg. declinatórie (sil. -ri-e); pl. m. şi f. declinatórii
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: de dec decl decli declin

Cuvinte se termină cu literele: iu riu oriu toriu atoriu