decomandare

DECOMANDÁ, decománd, vb. I. Tranz. A anula o comandă, o invitaţie, un ordin; a contramanda. – Din fr. décommander.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DECOMANDÁRE, decomandări, s.f. Acţiunea de a decomanda. – V. decomanda.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DECOMANDÁ decománd tranz. rar (dispoziţii oficiale, legi, comenzi etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a revoca; a anula; a contramanda; a infirma. /<fr. décommander
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DECOMANDÁ vb. I. tr. (Rar) A contramanda, a anula (o comandă, un ordin, o invitaţie). [P.i. decománd. / < fr. décommander].
(Dicţionar de neologisme)

DECOMANDÁRE s.f. Acţiunea de a decomanda. [< decomanda].
(Dicţionar de neologisme)

DECOMANDÁ vb. tr. a contramanda, a anula (o comandă, o invitaţie). (< fr. décommander)
(Marele dicţionar de neologisme)

decomandá vb., ind. prez. 1 sg. decománd, 3 sg. şi pl. decomándă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

decomandáre s. f. → comandare
(Dicţionar ortografic al limbii române)