deconstrucție
DECONSTRÚCŢIE s.f. (< fr. déconstruction, engl. deconstruction) Mod de abordare critică a posibilităţilor limbii de a exprima semnificaţii coerente, clare, finite, pornind de la analiza intrinsecă a noţiunilor şi textelor, cu scopul de a evidenţia contradicţiile, inconsecvenţele, impreciziile, inconsistenţa acestora. Obiectivul principal al deconstrucţiei este contestarea capacităţii conceptelor, argumentelor şi discursurilor metafizicii occidentale (de la Platon la Heidegger) de a exprima şi a elucida adevărul. Iniţiată de filozoful francez J. Derrida, deconstrucţia a condus la apariţia deconstructivismului. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionarul enciclopedic ilustrat, Editura Cartier, 1999 – DEI.)
(Alte dicţionare)
(Alte dicţionare)