decontare dex - definiţie, sinonime, conjugare
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuinţarea unei sume (primite). – Din fr. décompter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DECONTÁRE, decontări, s.f. Faptul de a deconta; operaţie contabilă prin care se justifică întrebuinţarea unei sume primite; decont. – V. deconta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DECONT//Á ~éz tranz. (sume de bani, cheltuieli, bunuri materiale) A motiva printr-un decont. /<fr. décompter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DECONTÁ vb. I. tr. A justifica folosirea unei sume (primite sau provenite dintr-o operaţie oarecare). [< fr. décompter].
(Dicţionar de neologisme)

DECONTÁRE s.f. Acţiunea de a deconta şi rezultatul ei; decont. [< deconta].
(Dicţionar de neologisme)

DECONTÁ vb. tr. 1. a justifica, prin acte, folosirea unei sume de bani primite. 2. a lichida obligaţiile de plată prin conturile deschise la bănci, fără folosirea banilor în numerar. (< fr. décompter)
(Marele dicţionar de neologisme)

decontá vb., ind. prez. 1 sg. decontéz, 3 sg. şi pl. deconteáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. decontéze; ger. decontând
(Dicţionar ortografic al limbii române)

decontáre s. f., g.-d. art. decontării; pl. decontări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DECONTÁRE s. (FIN.) decont. (A face o ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: de dec deco decon decont

Cuvinte se termină cu literele: re are tare ntare ontare