decurs

DECÚRGE, pers. 3 decúrge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a-şi avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfăşura. – De⁴ + curge (după fr. découler).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DECÚRS s.n. (Cu referire la o perioadă de timp, în loc. prep.) În decurs de... sau în decursul... = în curgerea..., pe durata..., în desfăşurarea... – V. decurge.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DECÚRGE pers. 3 decúrge intranz. 1) A avea drept rezultat; a proveni; a rezulta; a reieşi. 2) (despre evenimente, acţiuni etc.) A avea loc (într-un anumit mod); a-şi urma cursul; a se desfăşura; a evolua. /de + a curge
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DECÚRS n. : În ~ de (sau în ~ul a ...) în timp de ...; pe durata ...; în răstimp ... /v. a decurge
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DECÚRGE vb. III. intr. 1. A rezulta, a deriva... 2. A se desfăşura. [P.i. decúrg. / < de- + curge, după fr. découler, it. decorrere].
(Dicţionar de neologisme)

DECÚRS s.n. În decurs de... (sau în decursul...) = în curgerea..., pe durata, în desfăşurarea... [< fr. décours, cf. lat. decursus].
(Dicţionar de neologisme)

DECÚRGE vb. intr. 1. a rezulta din... 2. a se desfăşura. (după fr. découler)
(Marele dicţionar de neologisme)

DECÚRS s. n. perioadă de desfăşurare a unui fenomen. o în ~ de... (sau în ŭl...) = pe durata, în desfăşurarea... (< fr. décours, lat. decursus)
(Marele dicţionar de neologisme)

decúrge vb., ind. prez. 3 sg. decúrge
(Dicţionar ortografic al limbii române)

decúrs s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DECÚRGE vb. 1. a proveni, a reieşi, a rezulta, a urma, (pop.) a purcede, a veni, (înv.) a curge. (O consecinţă care ~ din alta.) 2. v. desfăşura.
(Dicţionar de sinonime)