DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moraliceşte; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiţii sau formalităţi. – De4- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. d e c a d e r e.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DECĂZÚT, -Ă, decăzuţi, -te, adj. 1. Care a ajuns în decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiţii sau formalităţi. – V. decădea.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DECĂDEÁ decád intranz. 1) A ajunge într-o stare inferioară celei precedente; a fi în declin; a regresa. 2) A ajunge în stare de declin moral; a degrada; a se perverti; a se declasa; a se corupe; a se vicia; a degenera. /de + a cădea
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
decădeá (decád, decăzút), vb. – A ajunge într-o stare mai rea, a regresa. Format de la cădea pe baza fr. déchoir sau a lat. decadere. – Der. decadent, adj.; decadenţă, s.f.; decadentism, s.n.
(Dicţionarul etimologic român)
DECĂDEÁ vb. II. intr. A cădea, a ajunge într-o stare inferioară, mai rea (decât înainte), a ajunge rău; a slăbi, a-şi pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ♢ A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiţii sau formalităţi. [P.i. decád. / < de- + cădea, după it. decadere].
(Dicţionar de neologisme)
DECĂZÚT, -Ă adj. 1. Ajuns în stare de decădere , de declin. ♦ Depravat, stricat. 2. Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiţii sau formalităţi. [< decădea].
(Dicţionar de neologisme)
DECĂDÉA vb. intr. a cădea, a ajunge într-o stare inferioară, a ajunge rău; a-şi pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ♢ a se deprava. o (jur.) a ~ din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiţii sau formalităţi. (după it. decadere)
(Marele dicţionar de neologisme)
decădeá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. decád, 1 pl. decădém; conj. prez. 3 sg. şi pl. decádă; ger. decăzând; part. decăzút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
decăzút adj. m., pl. decăzúţi; f. sg. decăzútă, pl. decăzúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DECĂDEÁ vb. 1. a regresa, (înv.) a (se) înapoia, a scădea, a scăpăta, (înv. fig.) a retrograda. (Puterea persană a ~.) 2. a se declasa, a se degrada. (A ~ din cauza băuturii.) 3. v. corupe.
(Dicţionar de sinonime)
DECĂZÚT adj. 1. declasat, degradat. (Un actor ~.) 2. v. corupt.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A decădea ≠ a avansa, a evolua, a înainta, a progresa, a propăşi, a se dezvolta
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DECĂZÚT, -Ă, decăzuţi, -te, adj. 1. Care a ajuns în decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiţii sau formalităţi. – V. decădea.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
decădeá (decád, decăzút), vb. – A ajunge într-o stare mai rea, a regresa. Format de la cădea pe baza fr. déchoir sau a lat. decadere. – Der. decadent, adj.; decadenţă, s.f.; decadentism, s.n.
(Dicţionarul etimologic român)
DECĂDEÁ vb. II. intr. A cădea, a ajunge într-o stare inferioară, mai rea (decât înainte), a ajunge rău; a slăbi, a-şi pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ♢ A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiţii sau formalităţi. [P.i. decád. / < de- + cădea, după it. decadere].
(Dicţionar de neologisme)
DECĂZÚT, -Ă adj. 1. Ajuns în stare de decădere , de declin. ♦ Depravat, stricat. 2. Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiţii sau formalităţi. [< decădea].
(Dicţionar de neologisme)
DECĂDÉA vb. intr. a cădea, a ajunge într-o stare inferioară, a ajunge rău; a-şi pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ♢ a se deprava. o (jur.) a ~ din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiţii sau formalităţi. (după it. decadere)
(Marele dicţionar de neologisme)
decădeá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. decád, 1 pl. decădém; conj. prez. 3 sg. şi pl. decádă; ger. decăzând; part. decăzút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
decăzút adj. m., pl. decăzúţi; f. sg. decăzútă, pl. decăzúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DECĂDEÁ vb. 1. a regresa, (înv.) a (se) înapoia, a scădea, a scăpăta, (înv. fig.) a retrograda. (Puterea persană a ~.) 2. a se declasa, a se degrada. (A ~ din cauza băuturii.) 3. v. corupe.
(Dicţionar de sinonime)
DECĂZÚT adj. 1. declasat, degradat. (Un actor ~.) 2. v. corupt.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A decădea ≠ a avansa, a evolua, a înainta, a progresa, a propăşi, a se dezvolta
(Dicţionar de antonime)