dedublare

DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împărţi în două; a căpăta (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme deosebite. – Din fr. dédoubler.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEDUBLÁRE, dedublări, s.f. Acţiunea de a se dedubla şi rezultatul ei; împărţire în două. ♢ Dedublarea personalităţii = tulburare psihică ce constă în disocierea personalităţii, la acelaşi individ, în una normală şi altă morbidă, fiecare dominând alternativ şi determinând caracterul comportamentului. – V. dedubla.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEDUBL//Á ~éz tranz. A face să se dedubleze. /<fr. dédoubler
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DEDUBL//Á mă ~éz intranz. A căpăta simultan sau succesiv două aspecte sau două forme distincte. /<fr. dédoubler
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEDUBLÁ vb. I. refl. A se împărţi în două; a avea simultan două stări, două aspecte sau două forme diferite. [< fr. dédoubler].
(Dicţionar de neologisme)

DEDUBLÁRE s.f. Acţiunea de a se dedubla şi rezultatul ei. [< dedubla].
(Dicţionar de neologisme)

DEDUBLÁ vb. refl. a se împărţi în două; a avea (simultan sau pe rând) două stări, aspecte, forme sau personalităţi diferite. (< fr. dédoubler)
(Marele dicţionar de neologisme)

DEDUBLÁRE s. f. acţiunea de a se dedubla. o ă personalităţii = tulburare psihică manifestată prin disocierea personalităţii unui individ în una normală şi alta morbidă, fiecare dominând alternativ şi determinând un anume comportament. (< dedubla)
(Marele dicţionar de neologisme)

dedublá vb. (sil. -bla), ind. prez. 1 sg. dedubléz, 3 sg. şi pl. dedubleáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

dedubláre s. f. → dublare
(Dicţionar ortografic al limbii române)