deducție

DEDÚCŢIE, deducţii, s.f. Consecinţă, concluzie a unui raţionament. ♢ Prin deducţie = procedeu prin care se ajunge la o concluzie. [Var.: deducţiúne s.f.] – Din fr. déduction, lat. deductio, -onis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEDÚCŢI//E ~i f. 1) Formă de raţionament prin care, pornindu-se de la idei generale, se ajunge la concluzii particulare. 2) Raţionament obţinut în procesul unor operaţii mintale; rezultat al deducţiei. [Art. deducţia; G.-D. deducţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. déduction, lat. deductio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEDÚCŢIE s.f. Raţionament logic prin care se obţine o judecată nouă (numită concluzie) din două sau mai multe judecăţi (numite premise), dintre care una trebuie să fie neapărat universală. [Gen. -iei, var. deducţiune s.f. / cf. lat. deductio, fr. déduction].
(Dicţionar de neologisme)

DEDÚCŢIE s. f. formă fundamentală de raţionament în care concluzia rezultă cu necesitate din premise. (< fr. déduction, lat. deductio)
(Marele dicţionar de neologisme)

dedúcţie s. f. (sil. -ţi-e), art. dedúcţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. dedúcţiei; pl. dedúcţii, art. dedúcţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)