deducă

DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducţiei, din două sau mai multe premise. – Din lat. deducere. Cf. (pt. sens) fr. d é d u i r e.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEDÚCE dedúc tranz. (concluzii) A desprinde prin deducţie. /<lat. deducere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

dedúce (dedúc, dedús), vb. – A trage o concluzie. Format pe baza fr. déduire, plecîndu-se de la duce. – Der. deducţi(un)e, s.f., din fr. déduction; deductiv, adj., din fr. déductif.
(Dicţionarul etimologic român)

DEDÚCE vb. III. tr. A desprinde o judecată particulară dintr-o judecată generală; a trage o concluzie (pe calea deducţiei). [P.i. dedúc. / < lat. deducere, cf. fr. déduire].
(Dicţionar de neologisme)

DEDÚCE vb. tr. a face o deducţie. (< lat. deducere, după fr. déduire)
(Marele dicţionar de neologisme)

dedúce vb. → duce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DEDÚCE vb. (livr.) a prezuma, (înv.) a cunoaşte. (Ce ~ de aici?)
(Dicţionar de sinonime)

DEDÚCE vb. v. scădea.
(Dicţionar de sinonime)