defăimare dex - definiţie, sinonime, conjugare
DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A dispreţui, a subaprecia; a umili, a înjosi. [Prez. ind. şi.: defáim] – Din lat. *diffamiare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEFĂIMÁRE, defăimări, s.f. Acţiunea de a defăima şi rezultatul ei; bârfire, ponegrire, calomniere; dispreţ, desconsiderare; umilire, batjocură. – V. defăima.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEFĂIM//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A vorbi de rău; a ponegri; a cleveti; a calomnia; a denigra; a blama; a bârfi; a huli; a ponosi. 2) A pune într-o situaţie de inferioritate, lezând demnitatea; a umili; a înjosi. [Sil. -făi-ma] /<lat. difamiare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

defăimá vb. (sil. -făi-), ind. prez. 1 sg. defăiméz, 3 sg. şi pl. defaimeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

defăimáre s. f. (sil. -făi-), g.-d. art. defăimării; pl. defăimări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DEFĂIMÁ vb. v. calomnia.
(Dicţionar de sinonime)

DEFĂIMÁ vb. v. desconsidera, dispreţui, nesocoti.
(Dicţionar de sinonime)

DEFĂIMÁRE s. v. calomniere.
(Dicţionar de sinonime)

DEFĂIMÁRE s. v. desconsiderare, desconsi-deraţie, dispreţ.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A defăima ≠ a cinsti, a elogia, a lăuda, a glorifica, a preamări, a venera
(Dicţionar de antonime)

Defăimare ≠ elogiere, glorificare, venerare
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: de def defa defai defaim

Cuvinte se termină cu literele: re are mare imare aimare