defecare

DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanţelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluţie cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluţia. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEFECÁRE, defecări, s.f. Acţiunea de a defeca şi rezultatul ei. – V. defeca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEFE//CÁ ~chéz tranz. 1) (lichide) A limpezi, provocând sedimentarea substanţelor dizolvate. 2) (soluţii) A purifica prin sedimentarea albuminelor cu ajutorul unui reactiv chimic. 3) (materii fecale) A evacua din intestine. /<fr. déféquer, lat. defaecare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEFECÁ vb. I. tr. 1. A limpezi (o substanţă, un lichid). 2. A evacua materiile fecale din intestin. [< fr. déféquer, cf. lat. defaecare].
(Dicţionar de neologisme)

DEFECÁRE s.f. Acţiunea de a defeca şi rezultatul ei; defecaţie. [< defeca].
(Dicţionar de neologisme)

DEFECÁ vb. tr. 1. a limpezi un lichid prin depunerea substanţelor pe care le conţine în suspensie. ♢ a precipita albuminele dintr-o soluţie. ♢ a purifica zemurile, în industria zahărului. 2. a evacua materiile fecale din intestin. (< fr. déféquer, lat. defaecare)
(Marele dicţionar de neologisme)

defecá vb., ind. prez. 1 sg. defechéz, 3 sg. şi pl. defecheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

defecáre s. f., g.-d. art. defecării; pl. defecări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DEFECÁ vb. (FIZIOL.) a ieşi, (pop.) a se căca, a se cufuri, a se scârnăvi, a se spârcâi, (reg.) a se spurca.
(Dicţionar de sinonime)

DEFECÁRE s. (FIZIOL.) defecaţie, ieşire, purgaţie, (pop.) căcare, cufureală, (înv.) purgare, (eufe-mistic) scaun.
(Dicţionar de sinonime)