defect dex - definiţie, sinonime, conjugare

defect

[Sinonime]
DEFÉCT, -Ă, defecţi, -te, s.n., adj. 1. S.n. Lipsă, scădere, imperfecţiune materială, fizică sau morală; cusur, meteahnă, neajuns, beteşug, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcţionarea unei maşini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEFÉC//T1 ~tă (~ţi, ~te) Care prezintă imperfecţiuni; cu neajunsuri. /<lat. defectus, germ. Defekt
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEFÉCT2 ~e n. 1) Lipsă a unei însuşiri fizice sau morale; neajuns; cusur; deficienţă; meteahnă. 2) Deranjament care nu permite unui sistem tehnic să funcţioneze normal; defecţiune. 3) Lipsă de integritate anatomică sau funcţională a unui organ; deficienţă. /<lat. defectus, germ. Defect
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

deféct (defécte), s.n. – Cusur, imperfecţiune. Lat. defectus (sec. XIX). – Der. defectuos, adj., din fr. défectueux; defectuozitate, s.f.; defectibil, adj., din fr. défectible; defectiv, adj., din fr. défectif.
(Dicţionarul etimologic român)

DEFÉCT s.n. Cusur, imperfecţiune, lipsă; beteşug, meteahnă. ♦ Deranjament care împiedică funcţionarea unei maşini, a unui aparat etc. [< lat. defectus].
(Dicţionar de neologisme)

DEFÉCT, -Ă adj. Care nu mai este în stare de funcţionare; stricat. [< lat. defectus].
(Dicţionar de neologisme)

DEFÉCT, -Ă I. adj. care s-a defectat, s-a stricat. II. s.n. 1. imperfecţiune, lipsă, cusur. ♢ deranjament, dereglare care împiedică funcţionarea unei maşini, a unui aparat, mecanism etc. ♢ dezavantaj, inconvenient. 2. (fiz.) ~ de masă = diferenţa dintre suma particulelor constitutive ale unui atom şi masa reală a acestuia. (< lat. defectus, germ. Defekt)
(Marele dicţionar de neologisme)

deféct adj. m., pl. defécţi; f. sg. deféctă, pl. defécte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

deféct s. n., pl. defécte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DEFÉCT s., adj. 1. s. cusur, deficienţă, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carenţă, racilă, tară, (pop. şi fam.) beteşug, (reg. şi fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. şi Mold.) ponos, (înv.) greşeală, lichea, nedesăvirşire, răutate. (Are nenumărate ~.) 2. s. v. anomalie. 3. s. v. patimă. 4. s. v. defecţiune. 5. adj. defectat, deranjat, dereglat, stricat, (rar) detracat, smintit. (Un mecanism, un ceas ~.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Defect ≠ calitate, virtute, merit, perfecţiune
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: de def defe defec

Cuvinte se termină cu literele: ct ect fect efect