DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ♢ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicţie împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învăţător) definitiv = profesor (sau învăţător) care a obţinut definitivatul. ♢ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DEFINITÍV ~ă (~i, ~e) şi adverbial Care exclude posibilitatea de a fi revăzut; fără posibilitatea de revenire; decisiv; hotărât; irevocabil. ♢ În ~ în cele din urmă; la urma urmelor. /<fr. définitif, lat. definitivus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A DEFINITIV//Á ~éz tranz. 1) (obiecte, lucruri etc.) A aduce la o formă definitivă; a face să capete formă finală; a finisa. 2) (persoane) A numi definitiv (într-un post sau într-o funcţie); a confirma; a întări. /Din definitiv
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DEFINITÍV, -Ă adj. Care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ♢ Profesor (sau învăţător) definitiv = Profesor sau învăţător care, după îndeplinirea unor anumite condiţii, obţine unele drepturi asupra catedrei pe care o ocupă; în definitiv = în sfârşit, la urma urmelor. [Cf. fr. définitif, it. definitivo, lat. definitivus].
(Dicţionar de neologisme)
DEFINITIVÁ vb. I. tr. A da formă definitivă. ♦ A stabili definitiv pe cineva într-un post. [< definitiv + -a].
(Dicţionar de neologisme)
DEFINITÍV, -Ă adj. care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. o profesor (sau învăţător) ~ = profesor (sau învăţător) care a primit definitivatul; în ~ = în sfârşit, la urma urmelor. (< fr. définitif, lat. definitivus)
(Marele dicţionar de neologisme)
DEFINITIVÁ vb. tr. 1. a da formă definitivă unui obiect, unei lucrări etc. 2. a stabili definitiv pe cineva într-un post. (< definitiv)
(Marele dicţionar de neologisme)
definitív adj. m., pl. definitívi; f. sg. definitívă, pl. definitíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)
în definitív loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
definitivá vb., ind. prez. 1 sg. definitivéz, 3 sg. şi pl. definitiveáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DEFINITÍV adj., adv. 1. adj. definitivat, finisat. (Forma ~ a unei lucrări.) 2. adj. irevocabil, nestrămutat. (O hotărâre ~.) 3. adv. iremediabil, irevocabil. (Un lucru ~ pierdut.)
(Dicţionar de sinonime)
DEFINITIVÁ vb. 1. a finisa. (Şi-a ~ romanul.) 2. a titulariza. (A ~ pe cineva în învăţământ.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A DEFINITIV//Á ~éz tranz. 1) (obiecte, lucruri etc.) A aduce la o formă definitivă; a face să capete formă finală; a finisa. 2) (persoane) A numi definitiv (într-un post sau într-o funcţie); a confirma; a întări. /Din definitiv
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DEFINITÍV, -Ă adj. Care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ♢ Profesor (sau învăţător) definitiv = Profesor sau învăţător care, după îndeplinirea unor anumite condiţii, obţine unele drepturi asupra catedrei pe care o ocupă; în definitiv = în sfârşit, la urma urmelor. [Cf. fr. définitif, it. definitivo, lat. definitivus].
(Dicţionar de neologisme)
DEFINITIVÁ vb. I. tr. A da formă definitivă. ♦ A stabili definitiv pe cineva într-un post. [< definitiv + -a].
(Dicţionar de neologisme)
DEFINITÍV, -Ă adj. care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. o profesor (sau învăţător) ~ = profesor (sau învăţător) care a primit definitivatul; în ~ = în sfârşit, la urma urmelor. (< fr. définitif, lat. definitivus)
(Marele dicţionar de neologisme)
DEFINITIVÁ vb. tr. 1. a da formă definitivă unui obiect, unei lucrări etc. 2. a stabili definitiv pe cineva într-un post. (< definitiv)
(Marele dicţionar de neologisme)
definitív adj. m., pl. definitívi; f. sg. definitívă, pl. definitíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)
în definitív loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
definitivá vb., ind. prez. 1 sg. definitivéz, 3 sg. şi pl. definitiveáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DEFINITÍV adj., adv. 1. adj. definitivat, finisat. (Forma ~ a unei lucrări.) 2. adj. irevocabil, nestrămutat. (O hotărâre ~.) 3. adv. iremediabil, irevocabil. (Un lucru ~ pierdut.)
(Dicţionar de sinonime)
DEFINITIVÁ vb. 1. a finisa. (Şi-a ~ romanul.) 2. a titulariza. (A ~ pe cineva în învăţământ.)
(Dicţionar de sinonime)