defrișare

DEFRIŞÁ, defrişez, vb. I. Tranz. A înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii şi alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultură, păşunat, construcţii etc. sau pentru a-l împăduri din nou; a despăduri. – Din fr. défricher.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEFRIŞÁRE, defrişări, s.f. Acţiunea de a defrişa şi rezultatul ei. – V. defrişa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEFRIŞ//Á ~éz tranz. (terenuri) A lipsi de arbori şi arbuşti prin tăiere sau prin ardere, spre a face bun pentru agricultură, construcţii sau pentru reîmpădurire; a despăduri. /<fr. défricher
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEFRIŞÁ vb. I. tr. A tăia şi a înlătura arborii dintr-o pădure spre a obţine un teren propriu pentru agricultură, pentru păşunat etc. [< fr. défricher].
(Dicţionar de neologisme)

DEFRIŞÁRE s.f. Acţiunea de a defrişa şi rezultatul ei; defrişat. [< defrişa].
(Dicţionar de neologisme)

DEFRIŞÁ vb. tr. 1. a înlătura prin tăiere arborii dintr-o anumită porţiune de pădure; a despăduri. 2. (fig.) a descurca, a lămuri, a limpezi (o problemă); a aborda punctele esenţiale, fără a trata fondul. (< fr. défricher)
(Marele dicţionar de neologisme)

defrişá vb. (sil. -fri-), ind. prez. 1 sg. defrişéz, 3 sg. şi pl. defrişeáză, 1 pl. defrişăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. defrişéze; ger. defrişând
(Dicţionar ortografic al limbii române)

defrişáre s. f. (sil. -fri-), g.-d. art. defrişării; pl. defrişări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DEFRIŞÁ vb. (SILV.) a despăduri, (reg.) a târşi, (Transilv. şi Bucov.) a lăzui, (înv.) a cura. (A ~ un teren împădurit.)
(Dicţionar de sinonime)

DEFRIŞÁRE s. (SILV.) defrişat, despădurire, (prin sudul Transilv.) săciuit. (~ a unui teren împădurit.)
(Dicţionar de sinonime)