defăima

DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A dispreţui, a subaprecia; a umili, a înjosi. [Prez. ind. şi.: defáim] – Din lat. *diffamiare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DEFĂIM//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A vorbi de rău; a ponegri; a cleveti; a calomnia; a denigra; a blama; a bârfi; a huli; a ponosi. 2) A pune într-o situaţie de inferioritate, lezând demnitatea; a umili; a înjosi. [Sil. -făi-ma] /<lat. difamiare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

defáimă (-me), s.f. – Ponegrire, calomniere. Lat. *diffamia (Puşcariu 495; Rosetti, I, 165), format ca infamia. Este cuvînt înv. şi rar. În general, cercetătorii preferă să plece de la vb. *diffamāre, prin intermediul unei var. pop. *diffamiāre (Lambrior 372; Candrea-Dens., 477; Tiktin; Candrea). – Der. defăima, vb. (a ponegri, a calomnia, a discredita), apare din sec. XVII; defăimător, adj. (care defăimează). Cf. faimă.
(Dicţionarul etimologic român)

defăimá vb. (sil. -făi-), ind. prez. 1 sg. defăiméz, 3 sg. şi pl. defaimeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DEFĂIMÁ vb. v. calomnia.
(Dicţionar de sinonime)

DEFĂIMÁ vb. v. desconsidera, dispreţui, nesocoti.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A defăima ≠ a cinsti, a elogia, a lăuda, a glorifica, a preamări, a venera
(Dicţionar de antonime)