DEGAJÁ, degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăştia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinaţie chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operaţie ulterioară sau pentru a obţine o suprafaţă curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acţiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-şi desprinde floreta de floreta adversarului. [Prez. ind. pers. 3 şi: degájă] – Din fr. dégager.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DEGAJÁT, -Ă, degajaţi, -te, adj. 1. Eliberat de o îndatorire, de un obstacol; (despre oameni şi gesturile lor) cu mare libertate în mişcări; nestânjenit, nonşalant. 2. (Despre o coloană sau un pilastru) Situat în apropierea unui zid. – V. degaja.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DEGAJ//Á ~éz tranz. 1) A face să se degajeze; a exala; a emana. 2) (gaze) A elimina dintr-o combinaţie chimică. 3) (artere de comunicaţie) A elibera de obstacole (pentru a repune în circulaţie); a debloca. 4) (persoane) A scuti de o obligaţiune. 5) (terenuri, piese) A elibera de surplusul de materiale (pentru a înlesni lucrările ulterioare). 6) sport (mingea) A trimite cât mai departe de poarta proprie pentru a evita o acţiune periculoasă a adversarului. /<fr. dégager
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DEGAJ//Á se degájă intranz. (despre lumină, căldură, sunete, mirosuri etc.) A cuprinde spaţii tot mai mari; a se răspândi; a se propaga. /<fr. dégager
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DEGAJÁ//T ~tă (~ţi, ~te) (despre persoane) Care vădeşte libertate în mişcări şi în comportament; dezinvolt. /v. a degaja
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
degajá (-jéz, -at), vb. – A desprinde, a da drumul, a lăsa liber. Fr. dégager. – Der. degajat, înv. (dezinvolt; nepăsător); degajament, s.n., din fr. dégagement.
(Dicţionarul etimologic român)
DEGAJÁ vb. I. tr. 1. A lua înapoi ceea ce a fost dat în gaj; a retrage din gaj. 2. A elibera (un loc), a înlătura un obstacol sau ceva care împiedică ori îngreuiază. 3. A produce o emanaţie, a exala, a răspândi. 4. A trimite mingea departe de poarta proprie pentru a evita o acţiune periculoasă. ♦ (La scrimă) A-şi desprinde sabia de sabia adversarului. [P.i. 3,6 -jează, ger. -jând. / < fr. dégager].
(Dicţionar de neologisme)
DEGAJÁT, -Ă adj. Liber în mişcări, nestânjenit. [După fr. dégagé].
(Dicţionar de neologisme)
DEGAJÁ vb. I. tr. 1. a elibera, a scuti pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a înlătura un obstacol sau ceva care împiedică. 2. a răspândi, a elimina (gaze, vapori, miros etc.), a emana, a exala. 3. (fotbal) a trimite mingea departe de poarta proprie pentru a evita o acţiune periculoasă a adversarului. ♢ (scrimă) a-şi desprinde floreta de cea a adversarului. II. refl. (şi fig.) a se desprinde, a se elibera. (< fr. dégager)
(Marele dicţionar de neologisme)
DEGAJÁT, -Ă adj. liber în mişcări, nestingherit, dezinvolt. (după fr. dégagé)
(Marele dicţionar de neologisme)
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
degajá vb., ind. prez. 1 sg. degajéz, 3 sg. şi pl. degajeáză, 1 pl. degajăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. degajéze; ger. degajând („a răspândi, a emana” şi: ind. prez. 3 sg. degájă; conj. prez. 3 sg. şi pl. degáje)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
degaját adj. m., pl. degajáţi; f. sg. degajátă, pl. degajáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DEGAJÁ vb. 1. v. emana. 2. a dezvolta, a emana, a emite, a produce, a radia. (O sursă care ~ căldură.) 3. v. desface. 4. v. debloca. 5. v. descotorosi.
(Dicţionar de sinonime)
DEGAJÁT adj. 1. v. liber. 2. v. liber. 3. v. deblocat. 4. v. natural.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
DEGAJÁT, -Ă, degajaţi, -te, adj. 1. Eliberat de o îndatorire, de un obstacol; (despre oameni şi gesturile lor) cu mare libertate în mişcări; nestânjenit, nonşalant. 2. (Despre o coloană sau un pilastru) Situat în apropierea unui zid. – V. degaja.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DEGAJ//Á se degájă intranz. (despre lumină, căldură, sunete, mirosuri etc.) A cuprinde spaţii tot mai mari; a se răspândi; a se propaga. /<fr. dégager
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DEGAJÁ//T ~tă (~ţi, ~te) (despre persoane) Care vădeşte libertate în mişcări şi în comportament; dezinvolt. /v. a degaja
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
degajá (-jéz, -at), vb. – A desprinde, a da drumul, a lăsa liber. Fr. dégager. – Der. degajat, înv. (dezinvolt; nepăsător); degajament, s.n., din fr. dégagement.
(Dicţionarul etimologic român)
DEGAJÁ vb. I. tr. 1. A lua înapoi ceea ce a fost dat în gaj; a retrage din gaj. 2. A elibera (un loc), a înlătura un obstacol sau ceva care împiedică ori îngreuiază. 3. A produce o emanaţie, a exala, a răspândi. 4. A trimite mingea departe de poarta proprie pentru a evita o acţiune periculoasă. ♦ (La scrimă) A-şi desprinde sabia de sabia adversarului. [P.i. 3,6 -jează, ger. -jând. / < fr. dégager].
(Dicţionar de neologisme)
DEGAJÁT, -Ă adj. Liber în mişcări, nestânjenit. [După fr. dégagé].
(Dicţionar de neologisme)
DEGAJÁ vb. I. tr. 1. a elibera, a scuti pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a înlătura un obstacol sau ceva care împiedică. 2. a răspândi, a elimina (gaze, vapori, miros etc.), a emana, a exala. 3. (fotbal) a trimite mingea departe de poarta proprie pentru a evita o acţiune periculoasă a adversarului. ♢ (scrimă) a-şi desprinde floreta de cea a adversarului. II. refl. (şi fig.) a se desprinde, a se elibera. (< fr. dégager)
(Marele dicţionar de neologisme)
DEGAJÁT, -Ă adj. liber în mişcări, nestingherit, dezinvolt. (după fr. dégagé)
(Marele dicţionar de neologisme)
degajá1 (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajeáză, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degajéze; ger. degajấnd
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
degajá2 (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degájă, 1 pl. degajắm; conj. prez. 3 să degáje; ger. degajấnd
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
degajá vb., ind. prez. 1 sg. degajéz, 3 sg. şi pl. degajeáză, 1 pl. degajăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. degajéze; ger. degajând („a răspândi, a emana” şi: ind. prez. 3 sg. degájă; conj. prez. 3 sg. şi pl. degáje)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
degaját adj. m., pl. degajáţi; f. sg. degajátă, pl. degajáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DEGAJÁ vb. 1. v. emana. 2. a dezvolta, a emana, a emite, a produce, a radia. (O sursă care ~ căldură.) 3. v. desface. 4. v. debloca. 5. v. descotorosi.
(Dicţionar de sinonime)
DEGAJÁT adj. 1. v. liber. 2. v. liber. 3. v. deblocat. 4. v. natural.
(Dicţionar de sinonime)